Berea creşte riscul de psoriazis. Aviz amatoarelor!

Doamnele care preferă să se răcorească vara aceasta cu o bere ar trebui să plece urechea la cel mai recent studiu al spcialiştilor de la Universitatea Harvard. Potrivit acestora, consumul de bere pe termen lung ar putea creşte cu 76% riscul de psoriazis, afecţiune autoimună caracterizată prin apariţie unor pete de dimensiuni mici roşii-rozii pe suprafeţe mari ale corpului, fiind afectate în special scalpul, coatele şi genunchii.
Berea creşte riscul de psoriazis. Aviz amatoarelor!

Doamnele care preferă să se răcorească vara aceasta cu o bere ar trebui să plece urechea la cel mai recent studiu al spcialiştilor de la Universitatea Harvard.
Potrivit acestora, consumul de bere pe termen lung ar putea creşte cu 76% riscul de psoriazis, afecţiune autoimună caracterizată prin apariţie unor pete de dimensiuni mici roşii-rozii pe suprafeţe mari ale corpului, fiind afectate în special scalpul, coatele şi genunchii.

Concluzia survine în urma unui studiu pe 80.000 de femei, cărora le-a fost monitorizat obiceiul de a bea băuituri alcoolice pe parcursul a 14 ani. Dintre acestea, la finalul perioadei de studiu, circa 1,4% au dezvoltat psoriazis. De asemenea, s-a mai constatat că participantele care consumau cel puţin 5 băuturi alcoolice pe săptămână au cu 76% mai multe riscuri să facă această boală.

Şi mai interesant este faptul că dintre toate băuturile alcoolice, berea este singura care poate avea reacţii negative, iar acest lucru se datorează, sunt de părere autorii studiului, conţinutului de orz folosit pentru fermentarea berii, aliment care conţine gluten şi care provoacă reacţii alergice în rândul persoanelor sensibile la acest ingredient.
 

Paula Rotaru
Paula Rotaru
A debutat în presa de sănătate în anul 2011, în redacția Farmacia Ta. Doi ani mai târziu intră în echipa Ce se întâmplă, Doctore?, alături de care este și astăzi. A scris peste 5.000 de articole în acest timp. Ține legătura cu medici din toate specialitățile și vă aduce zilnic ... citește mai mult
Cel mai nou articol Video:
Ce este atașamentul și cum îți influențează viața
Recomandări:
Depresia, detectată direct de pe telefon
Depresia, detectată direct de pe telefon
Activitatea fizică arde mai puține calorii decât te-ai fi așteptat STUDIU
Activitatea fizică arde mai puține calorii decât te-ai fi așteptat STUDIU