Băută cu moderaţie, berea poate menţine inima sănătoasă

Berea băută cu moderaţie face bine inimii, spun oamenii de ştiinţă greci, care au descoperit că o cantitate de 400 de mililitri consumată zilnic are un efect benefic asupra vaselor de sânge.
29.07.2013

Acest efect benefic nu a fost descoperit însă la berea fără alcool. Cercetătorii greci de la Universitatea Harokopio din Atena, autorii acestui studiu, au pus în evidenţă faptul că circulaţia sângelui este îmbunătăţită la câteva ore de la consumarea a două treimi de halbă de bere.

Această descoperire susţine studii anterioare potrivit cărora consumul moderat de bere menţine sănătatea inimii. Consumul zilnic al unei halbe de bere poate reduce riscul de infarct şi atac cerebral cu 30%.

Andra Nastase
Andra Nastase

Nascuta intr-o familie cu bunici iscusite la gatit, din ale caror maini ieseau prajituri demne de Cartea Recordurilor categoria Gusturi Divine, inzestrata cu un metabolism extrem de capricios, a se citi lenes, si indragostita de tot ce inseamna delicatesa pe lumea asta, Pofticioasa ... citește mai mult

Cel mai nou articol Video:
Totul despre bypass gastric, operația care tratează obezitatea