Aşa poţi reduce riscul de infarct şi accident vascular cerebral!

Noul ghid recomandă medicamente din clasa statinelor pentru toţi pacienţii cardiovasculari, cu diabet sau cu niveluri crescute ale colesterolului rău, dar şi pentru persoanele cu o stare de sănătate bună al căror risc de infarct sau de accident vascular cerebral este mai mare de 7,5% în cursul următorilor zece ani.
Aşa poţi reduce riscul de infarct şi accident vascular cerebral!

Persoanele cu vârsta cuprinsă între 66 şi 75 de ani ar trebui să urmeze tratamente anti-colesterol pentru a-şi reduce riscul de infarct sau accident vascular cerebral, potrivit unui nou studiu publicat în Statele Unite, transmite AFP, citat de Mediafax.

Studiul, publicat în revista de medicină internă Journal of the American medical Association (JAMA), a fost efectuat pe mai mult de 6.000 de americani, cu vârsta între 66 şi 90 de ani. Cercetarea a pornit de la recomandările controversate publicate la sfârşitul lui 2013 de Colegiul American de Cardiologie şi Asociaţia Americană a Inimii (American Heart Association, în original, n.r.).

Principalul autor al studiului, doctorul Michael Miedema, cardiolog la Institutul Inimii din Minneapolis, a concluzionat că 97% dintre subiecţii studiaţi – şi 100% dintre bărbaţi – din grupa de vârstă 66-75 de ani ar trebui să urmeze un tratament cu medicamente din clasa statinelor (medicamente care inhibă acţiunea unei enzime implicate în producerea colesterolului de către ficat, n.r.), dacă nivelul colesterolului se situează în limitele permise.

Vechile recomandări vizau doar reducerea nivelului crescut al colesterolului rău (LDL), în timp ce noile sfaturi ţintesc persoanele cu un risc crescut de crize cardiace şi de atacuri cerebrale, potrivit lui Michael Miedema.

Noul ghid recomandă medicamente din clasa statinelor pentru toţi pacienţii cardiovasculari, cu diabet sau cu niveluri crescute ale colesterolului rău, dar şi pentru persoanele cu o stare de sănătate bună al căror risc de infarct sau de accident vascular cerebral este mai mare de 7,5% în cursul următorilor zece ani.

Potrivit acestui calculator al riscului, care ia în considerare creşterea în greutate, lipsa exerciţiului fizic şi vârsta, probabilitatea ca persoanele mai în vârstă să depăşească riscul de 7,5% este mai mare, chiar dacă rămâne în limite colesterolul, a declarat Miedema.

Cardiologul a precizat însă că este nevoie de mai multe cercetări pentru stabilirea unor recomandări şi pentru persoanele cu vârsta de peste 75 de ani.