Aplicaţia care îţi aduce în farmacie medicamentul de care ai nevoie

MedARP este o aplicaţie care conectează în timp real farmaciile, distribuitorii de medicamente şi asociaţiile de pacienţi, astfel încât medicamentele să ajungă în cel mai scurt timp posibil la bolnavi.
Aplicaţia care îţi aduce în farmacie medicamentul de care ai nevoie

În ultimii ani, din ce în ce mai multi pacienţi reclamă faptul că nu găsesc sau găsesc foarte greu medicamentele de care au nevoie pentru a-şi menţine boala sub control. 

Pentru prima dată în România, Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune (APAA) împreună cu Asociaţia Bolnavilor de Cancer (ABC) lansează MedARP, o aplicaţie software care conectează în timp real farmaciile, distribuitorii de medicamente şi asociaţiile de pacienţi, astfel încât medicamentele să ajungă în cel mai scurt timp posibil la bolnavi.

MedARP funcţionează prin conectarea în timp real a tuturor părţilor implicate în circuitul medicamentelor. Este o aplicaţie software instalată gratuit în calculatoarele farmaciilor şi ale distribuitorilor de medicamente, fiind monitorizată de către asociaţiile de pacienţi.

Acestea din urmă vizualizează comenzile preluate de către farmacii şi trimise către distribuitori şi urmăresc stadiul aprobării şi onorării acestora. Bolnavii, în final, vor putea şti unde se află medicamentele de care au nevoie şi cât de mult vor trebui să mai aştepte până când ajung în farmacie.

Etapele pe care le urmează MedARP:

1. Codul de reţetă este scanat în farmacie;
2. Dacă medicamentul prescris este în stocul farmaciei, atunci este eliberat către pacient;
3. Dacă medicamentul prescris nu este în stocul farmaciei, atunci farmaciştii vor plasa comanda prin intermediul aplicatiei;
4. Distribuitorul (ales de farmacie) va primi în aplicaţie cererea în baza unui cod de cerere;
5. Distribuitorul, prin persoana de legătură desemnată, va verifica în timp real cererile din farmacii şi îşi asumă că va răspunde solicitării în maxim 2 ore;
6. În urma aprobării comenzii de către distribuitor, cererile către ceilalţi distribuitori vor fi anulate automat de către aplicaţie;
7. Farmacia va informa pacientul că i-a fost găsit medicamentul şi îl va anunţa în momentul în care medicamentul ajunge în farmacie;
8. Pacientul va trebui să valideze cu cardul de sănătate eliberarea medicamentului din farmacie.

„Îi invităm pe pacienţii care ştiu că este dificil să facă rost de medicamentele de care au nevoie să se informeze constant, astfel încât să îşi cunoască drepturile.

Atunci când li se spune în farmacie că medicamentele lor nu sunt disponibile să ceară să le fie înregistrată reţeta în aplicaţie. Este esenţial ca pacienţii să ştie care sunt soluţiile disponibile pentru problemele lor”, spune Cezar Irimia, preşedintele Asociaţiei Bolnavilor de Cancer.

MedARP va beneficia şi de:

  • Call center pentru pacienţi la nr. 0727 341 434,  unde pot reclama lipsa medicamentelor, pot cere informaţii despre cum funcţionează aplicaţia etc. 
  • Call center pentru farmacii la nr. 0730 203 523, unde pot cere mai multe informaţii despre cum funcţionează aplicaţia sau despre cum se pot înscrie etc.

„Pentru o persoană bolnavă, povara devine şi mai apăsătoare dacă nu-şi poate face tratamentul aşa cum i-a fost prescris.

Mă bucur că pentru prima dată le putem oferi un sprijin real bolnavilor care nu reuşesc să facă rost de medicamentele de care au atât de multă nevoie, acest proiect având marele beneficiu de a eficientiza viteza cu care ajung medicamentele de la producător la bolnavi”, a declarat Rozalina Lăpădatu, preşedinte al Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune.

 

Proiectul este deschis pentru toţi distribuitorii de medicamente şi farmaciile autorizate care îşi doresc să le faciliteze persoanelor care suferă de boli cronice accesul la terapiile prescrise de către medicul curant.

Paula Rotaru
Paula Rotaru
A debutat în presa de sănătate în anul 2011, în redacția Farmacia Ta. Doi ani mai târziu intră în echipa Ce se întâmplă, Doctore?, alături de care este și astăzi. A scris peste 5.000 de articole în acest timp. Ține legătura cu medici din toate specialitățile și vă aduce zilnic ... citește mai mult
Cel mai nou articol Video:
Dr. Cristina Tănase Damian: despre prezența tatălui la naștere