Apel disperat către autorități: „Pacienții cronici nu trebuie să fie sacrificați pe altarul pandemiei”

05.10.2021
Apel disperat către autorități: „Pacienții cronici nu trebuie să fie sacrificați pe altarul pandemiei”
Sursa foto: Shutterstock

Pacienții cronici, chiar dacă par să nu fie o urgență majoră, vor deveni una curând, dacă nu au acces la îngrijiri medicale și la monitorizare, atrage atenția Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC), revoltată de faptul că autorităţile au decis să blocheze internarea pacienţilor cronici.

Reamintim autorităţilor că 88% din pacienţii trataţi cu cancer au decedat în 2020, potrivit unor date şi declaraţii oficiale, şi 25% din pacienţii cu boli cardiovasculare nu au mers deloc la medic, potrivit unui studiu COPAC.

„Mi se pare o lipsă de responsabilitate din partea autorităţilor să închidem din nou spitalele pentru pacienţii cronici. Pandemia nu va pleca aşa uşor, iar bolnavii cronici vor plăti, unii chiar cu viaţa. În plus şi statul va plăti de 2-3 ori mai mult pentru a le trata ulterior complicaţiile. La aproape doi ani de la începerea pandemiei, noi găsim aceeaşi soluţie ca la început, să închidem spitalele, în condiţiile în care acum este demonstrat ce decizie nocivă a fost”, a declarat Radu Gănescu, preşedintele COPAC.

Coaliţia solicită factorilor de decizie să revină asupra deciziei, să găsească alte soluţii pentru bolnavii COVID şi să nu pună în pericol viaţa bolnavilor cronici.

Pacienții cronici, afectați de măsurile luate de autorități pentru suplimentarea numărului de paturi pentru pacienți COVID

La rândul lor, reprezentanţii Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) fac un apel către autorităţi, solicitând ca pacienţii cu HIV să aibă acces la internare.

Pacienții cu HIV au nevoie uneori de internare imediată, chiar dacă nu pot fi încadrați în categoria urgențe majore. Fără investigații și tratament adecvat atunci când apar problemele, în câteva săptămâni ajung la deces, potrivit unui comunicat UNOPA.

Acest ordin a amplificat și agravat barierele privind accesul la diagnostic, tratament și îngrijiri medicale adecvate, pacienții cu HIV confruntându-se cu lipsa accesului în spitale, la medicul curant, la analize specifice și cu riscul de a rămâne fără tratamentul care le salvează viața. De la începutul pandemiei, spitalele de boli infecțioase s-au închis pentru ei, sunt doar câteva locuri în țară care aveau circuite separate și mai puteau interna un pacient cu HIV. Prin acest ordin practic li se interzice accesul total la îngrijiri medicale și la medicii lor.

Facem un apel disperat către toți decidenții responsabili să ia măsurile necesare pentru ca pacienții cu HIV să nu fie sacrificați pe altarul pandemiei. Abordarea complexă a pacientului cu HIV nu se poate face acasă sau în ambulator, sunt multe situații în care este nevoie de internare. A bloca cu totul accesul la internare înseamnă că pe unii dintre ei care ajung acum în eșec terapeutic îi condamnăm la moarte.

De multe ori este prea târziu în infecția cu HIV și se ajunge la deces, a face asta intenționat, prin decizia autorităților, este inuman si strigător la cer. Vom ajunge să le recomandăm pacienților cu HIV să se îmbolnăvească cu COVID, ca sa aibă o șansă să fie tratați în spitale. Sperăm ca Guvernul și toți cei responsabili să înțeleagă că vor răspunde pentru fiecare pacient cu HIV netratat la timp prin măsurile aberante și nejustificate, pentru că nimeni nu merge la spital în această perioadă dacă nu are nevoie imediat de spital, a declarat Iulian Petre, Director Executiv UNOPA.

Conform datelor furnizate de Compartimentul pentru Monitorizarea și Evaluarea Infecției HIV/SIDA în România, la 30 iunie 2021 erau în viață 17.012 persoane infectate HIV.

Raed Arafat: Intervențiile chirurgicale vor fi suspendate pentru următoarele 30 de zile. Care sunt excepțiile anunțate

În România nu mai există niciun loc liber în secțiile ATI COVID, marți, în ziua în care autoritățile sanitare au raportat un număr-record de noi infectări cu virusul SARS-CoV-2, de peste 15.000 de cazuri identificate în doar 24 de ore, potrivit gandul.ro.

„Atât la nivel național, cât și în Municipiul București nu mai sunt libere paturi ATI COVID, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2”, potrivit datelor din Alerte.ms citate de sursele GÂNDUL.

Internările pentru intervenții chirurgicale și pentru alte tratamente și investigații care nu reprezintă urgențe sunt suspendate pentru următoarele 30 de zile. Urgențele, femeile însărcinate care necesită controale obligatorii, pacienţii cu afecţiuni oncologice cronice sau care necesită proceduri de dializă sunt exceptați de la regulă, scrie gandul.ro.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a anunţat, luni seară, 4 octombrie, la finalul şedinţei de Guvern, că din cauza creşterii numărului cazurilor de COVID-19, managerii unităţilor sanitare publice cu paturi vor suspenda internările pentru intervenţiile chirurgicale şi pentru alte tratamente şi investigaţii care nu reprezintă urgenţe, cu anumite excepţii.

Cifrele continuă să crească, aproape avem o cifră dublă față de săptămâna trecută. Nu vedem încă o tendință de plafonare sau de scădere. Din acest motiv, după discuții cu cei de la Ministerul Sănătății, suntem nevoiți să emitem un ordin pe 30 de zile care prevede că managerii unităților sanitare publice cu paturi dispun măsuri pentru suspendarea internărilor pentru intervenții chirurgicale și pentru alte tratamente și investigații care nu reprezintă urgență și care pot fi reprogramate, a spus Raed Arafat, luni seară, după ședința de Guvern.

Şeful DSU a precizat că „prevederile nu se aplică urgenţelor, femeilor însărcinate care necesită controale obligatorii, pacienţilor cu afecţiuni oncologice cronice sau care necesită proceduri de dializă”.
Paula Rotaru
Paula Rotaru
A debutat în presa de sănătate în anul 2011, în redacția Farmacia Ta. Doi ani mai târziu intră în echipa Ce se întâmplă, Doctore?, alături de care este și astăzi. Ține legătura cu medici din toate specialitățile și vă aduce zilnic informații despre diverse afecțiuni, alimentație, ... citește mai mult
Recomandare video
Dr. Ingrid Gheorghe: soluții pentru bolile care afectează endometrul