Aparatul dentar, un accesoriu la modă!

Tot mai mulţi români nu mai vin în cabinetul stomatologic pentru extracţii dentare şi plătesc şi cele mai scumpe tratamente pentru a-şi păstra dinţii, bătrânii nu mai acceptă dinţi din metal, iar pentru tineri aparatul dentar a devenit accesoriu.
Aparatul dentar, un accesoriu la modă!

Tot mai mulţi români nu mai vin în cabinetul stomatologic pentru extracţii dentare şi plătesc şi cele mai scumpe tratamente pentru a-şi păstra dinţii, bătrânii nu mai acceptă dinţi din metal, iar pentru tineri aparatul dentar a devenit accesoriu, spune dr.Claudiu Lupaşcu, proprietar al LLL Dental.

„Este constantă creşterea interesului pentru tratamentele de calitate, conservative şi diminuarea considerabilă a celor ce preferă extracţiile înainte de a epuiza toate variantele de tratament. De asemenea preocuparea estetică este evidentă şi nu se mai manifestă doar la doamne şi domnişoare cochete. Nici pentru cei mai mulţi dintre bătrânii din Bucureşti nu mai reprezintă o soluţie acceptabilă dinţii din metal”, a declarat Lupaşcu.

El spune că înclinaţia către tratamente de calitate şi implicit mai scumpe vine şi din partea pacieţilor cu venituri reduse, aceştia alegând să-şi rezolve problemele pe rând, dar cu variante de calitate.

De altfel, doctorul Lupaşcu spune că vedetele ultimilor ani sunt implanturile dentare, dar şi tratamentele de estetică dentară.

„În mod cert vedetele ultimilor ani sunt implanturile dentare. Odată cu acumularea de informaţii, studii, evidente clinice şi prin proba timpului implantul dentar a devenit tratamentul de elecţie în edentaţii. (…) O altă evoluţie notabilă în structura serviciilor stomatologice este creşterea ponderii tratamentelor bazate pe soluţii de biocompatibilitate şi estetică. Astfel lucrările cu structura de zirconiu sau integral ceramice câştigă teren în faţă celor metalo-ceramice”, mai spune doctorul Lupaşcu.

De asemenea, o altă tendinţă a ultimilor ani este schimbarea percepţiei tinerilor în ceea ce priveşte aparatele dentare.

„De la copii şi adolescenţii care se jenau să se observe că sunt purtători de aparate ortodontice am ajuns la o generaţie care se mândreşte cu ele. Avem şi solicitări de aparate ortodontice pe care trebuie să le facem să fie cât mai vizibile, în diverse culori şi cu accesorii”, mai spune Lupaşcu.

Cu toate acestea, stomatologul spune că 8 din 10 români au probleme cu dinţii şi mai mult de jumătate dintre ei nu au mai trecut pe la stomatolog de mai bine de un an.

„Pentru pacienţii sănătoşi sunt recomandate două controale anuale, cu scopul depistării precoce a problemelor. Un studiu arată că dintre toate ţările est europene, România are cele mai mari probleme legate de educaţia sănătăţii dentare. Românii merg cel mai rar la dentist, 58% dintre ei ajungând într-un cabinet stomatologic mai puţin de o dată pe an, iar 30% dintre aceştia doar atunci când au o problemă care le provoacă durere„, a arătat Lupaşcu.

Oamenii invocă de cele mai multe ori, pe lângă costurile crescute, care ajung mari din cauza lipsei prevenţiei, lipsa de timp sau frică de medicul stomatolog.

În ceea ce priveşte preţurile serviciilor stomatologice, Lupaşcu spune că acestea nu au mai crescut din anii 2007-2008, iar variaţiile care apar pe piaţă sunt consecinţă diferenţei de tehnologie şi materiale folosite.

„Imediat după intrarea în UE preţurile materialelor şi echipamentelor pe care le foloseam s-au dublat.

În perioada 2008- 2014 preţurile au stagnat. Pentru servicii similare cu anii trecuţi preţurile au rămas aceleaşi. Criză a afectat şi sectorul nostru.

Numărul de cabinete închise a fost depăşit doar de numărul medicilor, tehnicienilor şi asistenţilor din stomatologie plecaţi din ţară.

Cu toate astea percepţia creşterii preţurilor vine mai degrabă de la o diversificare a serviciilor prin introducerea de tehnologii noi şi alte standarde de calitate care au pătruns cu preţuri mai mari”, explică Lupaşcu.

Sursa: Mediafax

Cel mai nou articol Video:
Ce este atașamentul și cum îți influențează viața