Alimentele de tip fast-food, ambalate în cutii „tratate” cu substanțe chimice periculoase pentru sănătate

22.05.2021 | Paula Rotaru
Alimentele de tip fast-food, ambalate în cutii „tratate” cu substanțe chimice periculoase pentru sănătate
Sursa foto: Shutterstock

Mai multe lanțuri de fast-food folosesc ambalaje și recipiente de unică folosință care sunt tratate cu substanțe chimice nocive pentru sănătate, arată un nou studiu. 

Potrivit mai multor asociații europene sanitare și de mediu, ambalajele produselor de tip fast-food conțin PFAS, adică substanțe perfluoroalchilate și polifluoroalchilate, conținute și în vasele de teflon sau în materiale textile.

Aceste substanțe sunt asociate cu un risc crescut de apariție a numeroase patologii. Printre acestea, obezitatea, dereglările hormonale, afectarea sistemului reproducător și a imunității, chiar și unele forme de cancer. Mai mult, susțin experții, PFAS pot determina un răspuns mai redus la vaccinuri.

Un alt studiu arată că PFAS pot trece în laptele matern, afectând sănătatea bebelușului. „Expunerea la aceste substanțe poate slăbi sistemul imunitar, crescând totodată riscul de infecții”, spune dr. Sheela Sathyanarayana, profesor la catedra de pediatrie din cadrul Universității Washington.

Folosirea PFAS în ambalajele alimentelor de tip fast-food este justificată de faptul că aceste substanțe cresc rezistența materialului la uleiul încins. Cu alte cuvinte, alimentele prăjite în ulei încins sunt ambalate în astfel de recipiente „tratate” pentru că grăsimea nu mai trece prin ambalaj.

Potrivit rezultatelor acestui nou studiu, peste 70% din probele recoltate și analizate (38 dintre cele 99 de mostre) prezentau o expunere intenționată la PFAS.

Este momentul ca Uniunea Europeană să acționeze și să interzică imediat și permanent toate tipurile de PFAS din recipientele alimentare pentru a proteja consumatorii, a declarat Jitka Strakova, autoarea principală a studiului și cercetătoare la o organizație nonguvernamentală din Cehia.

PFAS au fost denumite de cercetători „substanțe chimice veșnice” deoarece persistă în mediul înconjurător și au nevoie de un timp îndelungat pentru a se descompune, contaminând astfel apa potabilă, solul și aerul.

Aceste ambalaje pentru alimente de tip fast-food sunt interzise în Danemarca din iulie 2020. În schimb, în țări precum Cehia, Marea Britanie, Franța, Germania încă sunt folosite astfel de ambalaje, aspect evidențiat de rezultatele studiului.

Surse: 

https://www.env-health.org/wp-content/uploads/2021/05/FINAL_pfas_fcm_study_web.pdf

https://www.euractiv.com/section/agriculture-food/news/harmful-forever-chemicals-widespread-in-eu-fast-food-packaging-warns-new-report/

https://pubs.acs.org/journal/esthag

Recomandări: