Alarma de dimineaţă îţi poate influenţa dispoziţia pentru toată ziua

Tu ce alarmă ţi-ai setat pe telefon pentru trezire? Melodia pe care te trezeşti te poate face mai morocănos sau, din contră, mai voios, spun cercetătorii.
  • Publicat:
Alarma de dimineaţă îţi poate influenţa dispoziţia pentru toată ziua

Ciripit de păsărele, cântecul cocoşului sau sunetul valurilor care se sparg la mal – tu ce sonerie ai la alarma telefonului?

O nouă cercetare publicată recent în PLoS One sugerează că sunetul care ne trezeşte dimineaţa ne poate face mai voioşi sau, din contră, mai morocănoşi, scrie sciencedaily.com.

 


Studiul a fost realizat de savanţii australieni de la Universitatea RMIT şi concluzionează că alarmele melodice pot îmbunătăţi nivelul de alertă, pe când cele agresive, cum ar fi refrenul unei melodii rock, de exemplu, ne fac mai irascibili. Iar aceste stări pot persista pe durata întregii zile, adaugă cercetătorii.

„Dacă din start te trezeşti cu o stare de iritabilitate, performanţele tale la locul de muncă şi relaţiile cu colegii vor avea de suferit. În plus, eşti mai predispus accidentelor”, spune autorul principal al studiului, dr. Stuart McFarlane.

Cercetarea a presupus monitorizarea a 50 de subiecţi, care aveau diferite alarme setate pe telefon pentru trezirea de dimineaţă. Participanţii au completat ulterior un chestionar privind starea lor de alertă sau de irascibilitate imediat după trezire, dar şi pe parcursul zilei.

Astfel, savanţii au observat un tipar interesant, şi anume că subiecţii care aveau o alarmă de trezire agresivă se comportau diferit pe parcursul zilei faţă de cei care se trezeau pe un sunet mai calm. Mai precis, ei erau foarte nervoşi, neatenţi şi mai puţin productivi la locul de muncă. În schimb, ceilalţi subiecţi se trezeau binedispuşi, aveau energie şi erau mult mai concentraţi pe taskurile de la job.

„Inclusiv astronauţii de la NASA s-au confruntat cu inerţia de somn, adică acea dorinţă irezistibilă de a vă culca la loc după sunarea alarmei de trezire şi senzaţia de somnolenţă care înceţoşează mintea”, adaugă profesorul Adrian Dyer, coautor al studiului.

Se pare că sunetele agresive produc confuzie la nivel cerebral la momentul trezirii, în timp ce melodiile suave asigură o tranziţie blândă de la somn la trezire.

„Aceste observaţii sunt importante pentru a dezvolta gadgeturi sau piese muzicale care să vină în sprijinul celor dornici să aibă o zi cu adevărat productivă”, adaugă dr. Dyer. 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru
Senior Editor - Paula Rotaru
Senior Editor, [email protected] S-a alăturat echipei Ce se întâmplă, Doctore? în anul 2013. În timp, CSID a devenit a doua sa familie, care cuprinde o mână de oameni pasionați de scris și preocupați de starea de bine a românilor. Ține legătura cu medici din toate domeniile și ... citește mai mult
Recomandare video
Cancerul colorectal (colon și rect): când se face operația minim invazivă