50 de medici oferă consiliere gratuită pacienţilor cu boli cronice

O nouă campanie vine în ajutorul pacienţilor care suferă de boli cronice.
50 de medici oferă consiliere gratuită pacienţilor cu boli cronice
50 de medici oferă consiliere gratuită pacienţilor cu boli cronice

50 de medici s-au alăturat proiectului ”Nu uităm de ceilalţi”, iniţiat de Medicii din România, unde specialiştii oferă în fiecare săptămână consiliere gratuită pacienţilor care suferă de boli cornice. Fondatorii proiectului declară că este în continuare nevoie de voluntari pe diferite specializări, până în prezent ajungându-se la 120 de programări pentru consultaţiile online.

Medici pentru România a lansat în urmă cu o săptămână proiectul ”Nu uităm de ceilalţi”, o campanie prin care-şi propun să ajute pacienţii cu boli cronice sau diverse simptome uşoare, altele în afară de cele prezentate de COVID-19 şi care necesită suport medical în perioada de izolare la domiciliu.

“În momentul de faţă avem 50 de medici afiliaţi şi 120 solicitări de consultaţii. Pentru ca această campanie să se desfăşoare însă la nivelul la care ne dorim şi pentru a putea ajuta în această perioadă cât mai mulţi pacienţi români, avem nevoie de şi mai mulţi medici voluntari. Cea mai mare cerere este la dermatologie, unde avem până acum 4 medici afiliaţi. Urmează specializări precum gastroenterologie şi cardiologie. De asemenea, medicină internă, pediatrie, neurologie, oncologie, urologie şi nefrologie. Pentru a ajuta, avem nevoie de ajutor! Trebuie să fim uniţi acum mai mult ca oricând şi să ajutăm cu tot ceea ce putem. Medicii au un rol esenţial, întrucât sănătatea este mereu pe primul plan. Îi rog pe toţi medicii care îşi doresc să ajute şi au această posibilitate să ni se alăture în această campanie”, declară Alexandru Costache, iniţiatorul programului Medici pentru România.

Medicii voluntari vor putea oferi gratuit consiliere pacienţilor, în mediul online, fără să fie necesară deplasarea de la domiciliu. Fiecare şedinţă de consiliere va dura 15 sau 30 de minute şi va fi efectuată în urma programării online, excluse fiind urgenţele, pentru care pacienţii trebuie să sune la 112.

Programul îşi propune să acopere servicii din specializări precum cardiologie, geriatrie, psihiatrie, neurologie, chirurgie plastică, pediatrie, psihologie, nutriţie şi diabet, dermatologie, ginecologie, hematologie, oftalmologie, gastro-enterologie, stomatologie, ORL, medicină de familie.

  • Avantajele consilierii online
  • Pacienţii vor putea discuta deschis şi confidenţial, prin videoconferinţă, cu un profesionist.
  • Au acces la medici români foarte buni, din ţară şi din întreaga lume, din confortul casei lor.
  • Scade riscul de a fi expuşi infectării cu coronavirus, nefiind necesară deplasarea în afara domiciliului.
  • Reducem presiunea pe camerele de gardă şi cabinetele de consultaţii.
  • Serviciile sunt gratuite – pentru pacienţi şi pentru medici.

Sistemul de programări, dar şi cel de afiliere ca medic, este disponibil pe www.medicipentruromania.ro/nu-uitam-de-ceilalti.

Alexandra Necsoiu
Alexandra Necsoiu

ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, alexandra.necsoiu@m.ro

Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să ... citește mai mult

Cel mai nou articol Video:
Armando Lungu: despre vegetarianism și activitatea fizică