Dr. George Diaconu

Date de contact
Prezentare

Dr. George Diaconu a absolvit Facultatea de Medicină Generală din cadrul UTM Bucureşti în anul 2013.

A efectuat pregătirea ca medic rezident Obstetrică-Ginecologie în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa, unde a efectuat intervenţii de mică şi mare complexitate atât în chirurgia ginecologică minim invazivă, cât şi cea clasică/deschisă (abdominală şi vaginală). 
 


Încă din timpul pregătirii rezidenţiatului s-a axat pe chirurgia minim invazivă şi conservatoare a fertilităţii, onco-ginecologie, chirurgia sânului si abordarea esteticii genitale (domeniu relativ nou în România care capătă deschidere din ce în ce mai mare în rândul femeilor, care încep să pună accentul şi pe calitatea vieţii intime).

Dr. George Diaconu devine medic specialist Obstetrică-Ginecologie în anul 2018; a efectuat cursuri de estetică genitală şi de perfecţionare în chirurgia minim invazivă histeroscopică şi laparoscopică din cadrul Universităţii Saarland, Homburg-Germania.

La momentul actual profesează în cadrul Royal Hospital Bucharest, unde oferă consultaţii şi efectuază intervenţii chirurgicale în sfera ginecologică şi a sânului.

Domeniile de interes sunt:

  • chirurgie ginecologică
  • ecografie ginecologică
  • laparoscopie ginecologică
  • histeroscopie
  • colposcopie
  • senologie şi chirurgia sânului
  • estetică ginecologică

Workshopuri şi cursuri

  • Specialist Certificate, Course of Plasmogel in Gynaecology, Constanţa, 15 februarie 2020
  • Cursul de Estetică Ginecologică, Bucureşti, 17 octombrie 2019
  • The 9th Romanian “Ian Donald” Course, Cluj-Napoca, 25-26 septembrie 2019
  • Workshop competenţă pentru recunoaştere Europeană, European Training Center for Gynecology, Endoscopy and Gynecologic Surgery, Hysteroscopy & Laparoscopy, Homburg-Germania, 7-10 mai 2019
  • Workshop: Fetal cardiology–How to improve cooperation between obstetrician andc ardiologist, Targu-Mures, 11 aprilie 2019
  • Workshop: Complicaţiile naşterii, Constanţa, 12-13 ianuarie 2019
  • Cursul de Medicină Fetală-FMF fellows din România, București, 06 octombrie 2018
  • Workshop: The International Society of Pelviperineology Congress- Aesthetic Gynecology Workshop, București, 04 octombrie 2018
  • Ultrasound Academy Constanta Course, ISUOG, Constanța, 23-25 august 2018
  • Curs pre-conferinţă teoretic şi practic (Hands-On), Zilele Anuale ale Institutului National pentru Sănătatea Mamei şi Copilului “Alessandrescu-Rusescu“, București, Sutura intracorporeală din chirurgia minim invazivă (MIGS). Tutore Curs: KATE O'HANLAN, MD - F.A.C.O.G. F.A.C.S. S.G.O. F.M.I.G.S Fondator şi conducător al cursului LIGO, unul dintre cele mai populare cursuri de chirurgie laparoscopică ginecologică din SUA, 23.11.2107
  • Curs "Imagistica Sânului", Societatea Română de Chirurgie a Sânului și Oncologie, București, 26-28 septembrie 2017
  • Workshop: Curs Hands-on de manevre invazive ghidate ultrasonografic Târgu Mureș, 21 aprilie 2017
  • Curs ISUOG-”3D in fetal Medicine: Why, How and When?”, Târgu Mureș, 20 aprilie 2017
  • Workshop în perinatologie Mamă Sănătoasă, Copil Sănătos, Constanța, 08-09.04.2016
  • Course on Advanced Breast Cancer: From Basic Science To Breast Cancer Basic Management- MANOSMED, Pafos-Cyprus, 15-18.04.2015
  • Course on Advanced Breast Cancer-MANOSMED, București, 10-12.09.2014
  • Maternal-Fetal Course 2014, Constanța, 22.03.2014

Dr. George Diaconu este autor şi coautor al mai multor articole de specialitate publicate în reviste medicale naţionale şi internaţionale cu zeci de participări la manifestări şi congrese naţionale şi internaţionale.

Este membru activ al Societăţii Române de Chirurgie Minim-Invazivă în Ginecologie (SRCMIG) şi al Societatăţii de Obstetrică şi Ginecologie din România (SOGR).

Cele mai noi Articole
Proteza pentru deget
Proteza pentru deget
Anticonceptionalele si sarcina
Anticonceptionalele si sarcina
Chisturi ovariene
Chisturi ovariene
Masajul la bebelusi
Masajul la bebelusi
Nu am orgasm!
Nu am orgasm!

Raspunsurile oferite prin intermediul site-ului sunt doar de natura educationala si informativa si nu pot fi considerate, in nici o situatie, ca fiind asimilate unor consultatii sau analize medicale de specialitate. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro. Datorita insusi modului in care functioneaza comunicatiile intermediate de internet, o consultatie medicala amanuntita nu este posibila. Prin urmare, informatia medicala prezentata de site-ul nostru nu trebuie folosita ca alternativa a consultului medical realizat in persoana de un medic specialist. www.csid.ro, societatea SC TITLURI QUALITY S.R.L., precum si toti colaboratorii ale caror sfaturi pot fi receptionate prin intermediul CSID.ro nu pot fi considerati raspunzatori pentru nici un prejudiciu/pierdere de orice fel.