Întreabă specialistul

Câte problemele de sănătate, tot atâtea soluţii! Iar specialiştii de încredere sunt cei care îţi oferă cele mai bune răspunsuri atunci când sănătatea pune multe semne de întrebare. Nu neglija vizita regulată la medic şi mergi obligatoriu de fiecare dată când ai simptome supărătoare! Şi ţine cont că o a doua părere este de multe ori necesară!

Puteţi solicita şi sfatul specialiştilor noştri consultanţi: pentru a trimite o întrebare, trebuie să vă creaţi un cont în site, apoi să vă logaţi cu numele de utilizator ales şi parola. Dacă aveţi nevoie de o recomandare urgentă, vă sfătuim ca, înainte de a adresa o întrebare, să citiţi răspunsurile existente, selectând domeniul care vă interesează sau folosind căutarea.

Scurgere maronie in locul menstruaţie

Buna. Mihaela ma numesc, am 23 de ani, casatorita. Am ciclul menstrual neregulat, iar luna aceasta, in loc de menstruaţie, am o scurgere maronie, dar cantitativ foarte puţin, (sunt la a 3-a zi cu aceasta scurgere). De obicei, înainte cu cateva zile sa apăra CM, aveam dureri de spate, sânii măriţi şi foarte sensibili la atingere, însă luna aceasta nu am avut nimic, înainte de aceasta scurgere. Am avut contact sexual neprotejat fără ejaculare înăuntru. Am făcut şi un test de sarcina, dar a ieşit negativ. Care ar putea fi cauza acestei scurgeri şi lipsa CM ? Astept răspunsul Dvs. Multumesc !

Răspunsul specialistului

Specializare: Medic primar obstetrica-ginecologie
Clinica: Gynera Fertility Center

Repetati testul de sarcina; daca iese tot negativ, pentru a exclude o patologie uterina sau ovariana (de exemplu fibrom uterin, polip endometrial sau chist ovarian), va astept in vederea unei consultatii ginecologice si unei ecografii transvaginale; daca iese pozitiv, inseamna ca, evident, sunteti gravida.

Raspunsurile oferite prin intermediul site-ului sunt doar de natura educationala si informativa si nu pot fi considerate, in nici o situatie, ca fiind asimilate unor consultatii sau analize medicale de specialitate. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro. Datorita insusi modului in care functioneaza comunicatiile intermediate de internet, o consultatie medicala amanuntita nu este posibila. Prin urmare, informatia medicala prezentata de site-ul nostru nu trebuie folosita ca alternativa a consultului medical realizat in persoana de un medic specialist. www.csid.ro, societatea SC TITLURI QUALITY S.R.L., precum si toti colaboratorii ale caror sfaturi pot fi receptionate prin intermediul CSID.ro nu pot fi considerati raspunzatori pentru nici un prejudiciu/pierdere de orice fel.

Mai multe raspunsuri de la Dr. Ioan Boleac
Rugaminte interpretare analize ureaplasma
Imi puteti interpreta, va rog urmatoarele rezultate: M.hominis/U. Urealyticum/ Antibiograma Ureaplasma urealyticum >= 10000 CCU/ml; Mycoplasma hominis - absent Antibiograma: Sensibil ...
Interpretare rezultate secretie vaginala
Imi puteti interpreta, va rog, urmatoarele rezultate? Celule epiteliale poligonale frecvente Celule epiteliale rotunde rare Celule de tip "clue cells" absente Leucocite (PMN) frecvente Eritrocite ...
Probleme sarcina 11 saptamani
buna ziua va rog sa mi spuneti ce sanse sunt sa aiba copilul modificari in urma unui ecograf transvaginal intrucat pe abdomen nu s a putut vedea valorile sunt os nazal nu se vizualizeaza regiune ...
Din aceeasi categorie