Întreabă specialistul

Câte problemele de sănătate, tot atâtea soluţii! Iar specialiştii de încredere sunt cei care îţi oferă cele mai bune răspunsuri atunci când sănătatea pune multe semne de întrebare. Nu neglija vizita regulată la medic şi mergi obligatoriu de fiecare dată când ai simptome supărătoare! Şi ţine cont că o a doua părere este de multe ori necesară!

Puteţi solicita şi sfatul specialiştilor noştri consultanţi: pentru a trimite o întrebare, trebuie să vă creaţi un cont în site, apoi să vă logaţi cu numele de utilizator ales şi parola. Dacă aveţi nevoie de o recomandare urgentă, vă sfătuim ca, înainte de a adresa o întrebare, să citiţi răspunsurile existente, selectând domeniul care vă interesează sau folosind căutarea.

Credeti ca am nevoie de ajutor ?

Buna ziua, Am si eu ceva pe suflet , lucru ce nu imi da pace sub nici o forma. Totul a inceput de la nasterea fetitei mele , cand din nefericire am ales sa stau cu soacra timp de 6 saptamani. A fost un timp destul de scurt dar suficient cat sa ne certam si sa avem probleme. IN urma unor discutii m-a jignit foarte rau , si s-a comportat cu mine oribil. Mi-a zis ca abia m-am adunat de pe drumuri si acum m-am gandit sa fac un copil, a facut glume pe seama faptului ca am fetita si ea vroia baiat, m-a facut nebuna si multe altele. Ideea este ca acum sotul meu vrea sa mai mergem pe la ea , iar evident eu nu sunt de acord, de unde si discutii intre noi. Mai mult decat atat atunci cand ma duc, tremur, transpir sunt nervoasa, iar daca imi aduc aminte de ei incep sa plang. Vreau sa ies din aceasta stare si de aceea va intreb ce e de facut. Daca am nevoie de consiliere ,. sunt de acord sa o urmez la Dvs, doar sa imi spuneti ce trebuie facut. De mentionat ca eu am spus lucurile in mare, dar de fapt ce imi aduc aminte e mult mai complex. Va multumesc

 

Întrebare pusă de: Bolintineanu Cristina

Răspunsul specialistului

Draga Cristina, asa cum spuneam si intr-un raspuns anterior, bunul simt este o calitate rara. Este evident ca soacrei tale ii lipseste cu desavarsire dar asta nu trebuie sa fie un capat de tara, cu atat mai mult cu cat nu mai locuiti impreuna. Intr-adevar, situatia este un pic delicata deoarece, fiind rude, trebuie sa intretineti anumite relatii. Eu te-as sfatui sa iti limitezi la minimum intrevederile cu ea, dar sa nu le elmini de tot. In fond si la urma urmei, buna sau rea, ea este mama sotului tau. Da dovada de diplomatie si lasa impresia ca ai trecut peste jignirile ei. Bunul tau simt si lipsa de reactie la rautile ei s-ar putea sa o raneasca mai tare decat o riposta in aceeasi tonalitate. Si, inca ceva : tu, ca si noi ceilalti de altfel, ai resurse energetice limitate si ar fi pacat sa le consumi in discutii si certuri interminabile cu soacra. Cu atat mai mult cu cat acestea vor duce, inevitabil, si la discutii cu sotul tau. Ce rost ar avea ? Merita ca, in loc sa-ti folosesti energia pentru a te ocupa de copilul si de familia ta, sa o irosesti in ceva complet neconstructiv ? In ceea ce priveste consilierea, daca doresti sa dicutam ma poti suna la numarul de telefon afisat pe site. Fruntea sus si, nu uita, nu esti singura si nici ultima ! Povestea cu « soacra, poama acra » e veche de cand lumea.

Iris Gogorici

Răspunsurile oferite prin intermediul site-ului sunt doar de natura educationala si informativa si nu pot fi considerate, in nici o situație, ca fiind asimilate unor consultații sau analize medicale de specialitate. Utilizatorii nu trebuie să își fundamenteze acțiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro. Datorită însuși modului în care funcționează comunicațiile intermediate de internet, o consultație medicală amănunțită nu este posibilă. Prin urmare, informația medicală prezentată de site-ul nostru nu trebuie folosită ca alternativă a consultului medical realizat în persoană de un medic specialist. www.csid.ro, societatea SC GÂNDUL MEDIA NETWORK S.R.L, precum și toți colaboratorii ale căror sfaturi pot fi recepționate prin intermediul CSID.ro nu pot fi considerați răspunzători pentru nici un prejudiciu/pierdere de orice fel.

Mai multe raspunsuri de la
Din aceeasi categorie
Rugaminte interpretare analize ureaplasma
Imi puteti interpreta, va rog urmatoarele rezultate: M.hominis/U. Urealyticum/ Antibiograma Ureaplasma urealyticum >= 10000 CCU/ml; Mycoplasma hominis - absent Antibiograma: Sensibil ...
Interpretare rezultate secretie vaginala
Imi puteti interpreta, va rog, urmatoarele rezultate? Celule epiteliale poligonale frecvente Celule epiteliale rotunde rare Celule de tip "clue cells" absente Leucocite (PMN) frecvente Eritrocite ...
Probleme sarcina 11 saptamani
buna ziua va rog sa mi spuneti ce sanse sunt sa aiba copilul modificari in urma unui ecograf transvaginal intrucat pe abdomen nu s a putut vedea valorile sunt os nazal nu se vizualizeaza regiune ...