Unde chimie sexuală nu e…nimic nu e!

Ne despărţiserăm de 45 de secunde, cât am urcat cu liftul, când mi-a telefonat, după prima întâlnire. Îi răspund ameţită de săruturile perfecte şi suspinând după cerceii pe care mi-i furase pe nesimţite din urechi, ca să mă mai vadă.
  • Publicat:
Unde chimie sexuală nu e...nimic nu e!

Ne despărţiserăm de 45 de secunde, cât am urcat cu liftul, când mi-a telefonat, după prima întâlnire. Îi răspund ameţită de săruturile perfecte şi suspinând după cerceii pe care mi-i furase pe nesimţite din urechi, ca să mă mai vadă.

“Voiam doar să-ţi spun că unde e, e, unde nu e, nu e. La noi e”. Acum îmi sună cam rău, dar atunci am zâmbit larg – tocmai definise chimia dintre noi.

Desigur, au fost şi multe experienţe fără strop de, îi putem spune şi aşa, lipici. Oameni cu care pur şi simplu, orice ce am face, oricât ne-am impune să simţim asta, nu ne putem “conexa”. Dar când merge, cum de merge?

Feromonii ajută, ar sări unele voci. Hormonii eliminaţi mai ales de insecte, ca mijloc de semnalizare, aceste substanţe chimice prin care şi numeroase animale comunică între ele pe probleme importante ca mâncarea, teritoriul şi sexul, ne-ar influenţa şi pe noi în momentele alegerii unui partener. Unii cercetători nici nu vor să audă de teorie, alţii le trântesc pe mese dovezi că şi corpul uman produce şi reacţionează la feromoni.

Unul dintre marele mistere ale acestor substanţe este că dacă ele nu pot fi detectate de mirosul nostru, cum ne pot influenţa? Unii medici spun că feromonii sunt detectaţi de anumite celule pe care le avem totuşi în structura nasului. Complicat. Dar splendid. Măcar în cazul musculiţelor de fructe, lucrurile sunt clare – o bacterie din organismul lor le decide perechea. La fel şi dacă vorbim despre şoareci.

Într-un laborator din Liverpool a fost dat de gol feromonul poreclit “Darcy”, după atractivul erou din romanul “Mândrie şi prejudecată” semnat Jane Austen. Este de fapt o proteină din urina masculilor care atrage femelele şi care le face să fie interesate de un şoarece anume, şi nu de celălalt. Pentru noi, studiile continuă.

Ce îşi doresc femeile (şi bărbaţii)? 

Citeam o cercetare din care reieşea următoarele: ceea ce declară femeile şi bărbaţii că îşi doresc de la un partener şi ce aleg de fapt se bat cap în cap.

Cercetătorii de la Universitatea Northwestern au urmărit o lună vieţile romantice ale participanţilor, pe care i-au invitat inclusiv la un maraton tip speed-dating. Şi au descoperit aşa: potrivit stereotipurilor, bărbaţii le-au spus că ei pun pe primul loc atractivitatea la o femeie, iar femeile le-au declarat că pentru ele puterea unui bărbat este cel mai tare afrodisiac.

În realitate, şi unii şi alţii erau “inspiraţi” în egală măsură de atracţia fizică şi de persoanele puternice şi ambiţioase. În alte cuvinte, stimulul primar al atracţiei funcţiona şi în cazul femeilor şi în cazul bărbaţilor, şi, atenţie, erau în egală măsură cuceriţi de “puterea” partenerului.

Începe lecţia de chimie sexuală

Când vine vorba despre atracţie fizică, cam ştim la ce se uită ei. Ele, însă, în perioada fertilă sunt incredibil de magnetizate de bărbaţii cu feţe macho. Iar dacă au acasă un partener nu tocmai plin de masculinitate, în aceste zile se vor trezi privind după astfel de persoane.

Culmea, ne spune studiul din Colorado pe această temă, partenerii lor masculi desăvârşiţi nu devin automat mai interesanţi pentru ele. Preferă să se uite după alţii. Cu bărbia pronunţată, ochi de tip asiatic şi cu sprâncenele bine conturate, susţine studiul. Inteligenţa nu contează câtuşi de puţin în situaţia discutată, cea cu atracţia în perioada fertilă, constată miraţi experţii. În ceea ce îi priveşte pe domni, există şi aici un adevăr care nu le va pica bine partenerelor – în acele aventuri de o noapte pe care le adoră, spre deosebire de ele, nu sunt absolut deloc pretenţioşi.

Ţin cont de atractivitatea partenerei, însă nu pun atât de mare preţ pe aspectul fizic în această situaţie, cum ar pune o femeie care cere ca acela cu care face sex o noapte să arate într-un anume fel. Ei declară într-un chestionar completat în mai multe ţări că ar merge oricând acasă pentru o noapte şi cu o femeie frumoasă şi cu una mai puţin atrăgătoare. Ele, în schimb, au răspuns că nu vor face pasul decât cu un bărbat arătos.

Indiferent câtă încredere putem avea în aceste studii, câtă vreme va mai trece până când feromonii umani nu vor mai avea secrete pentru cercetători, suntem toţi de acord cu titlul articolului. (Sper).

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andra Nastase - Redactor
Nascuta intr-o familie cu bunici iscusite la gatit, din ale caror maini ieseau prajituri demne de Cartea Recordurilor categoria Gusturi Divine, inzestrata cu un metabolism extrem de capricios, a se citi lenes, si indragostita de tot ce inseamna delicatesa pe lumea asta, Pofticioasa scrie despre telina ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”