Autor: Dr. Ungureanu Corneliu, psihiatru, psihoterapeut
În mod normal, dorinţa sexuală fluctuează de-a lungul vieţii. Majoritatea oamenilor au perioade în care aceasta creşte, urmate de intervale în care se observă o oarecare scădere.
Există însă persoane la care această dorinţă este semnificativ scăzută perioade lungi de timp, uneori întreaga existenţă. Situaţia se poate remedia în timp sau se poate înrăutăţi.
Când devine o problemă majoră, se poate lua în considerare şi un diagnostic propriu-zis.
La evaluare se pot identifica aspecte precum:
Preocupările celor cu dorinţă sexuală scăzută nu sunt limitate strict la durata actului sexual sau numai în prezenţa partenerului.
Ele parazitează gândirea aproape încontinuu şi sunt dificil de tolerat sau ignorat. Printre manifestări se pot întâlni:
Sunt foarte mule probleme medicale si psihologice care influenţează dorinţa sexuală, cum ar fi: stresul crescut, insomnia cronică, oboseala, sarcina şi alăptarea, după intervenţii chirurgicale obstetricale sau ale sânilor, menopauza, schimbarea partenerului (separare, divorţ), scăderea încrederii în partener, infidelitatea, violenţa conjugală, nivelul scăzut de testosteron, disfuncţii erectile, ejacularea întârziată, stima de sine scăzută, depresia, anxietatea, alcoolul şi alte droguri, boli fizice cronice: cardiovasculare, neurologice, endocrine, reumatismale, oncologice şi tulburări psihice cronice.
În majoritatea cazurilor, aceste probleme sunt mai puţin importante decât atitudinile fiecăruia referitoare la intimitate în general şi la sexualitate în particular. Foarte previzibil, de la un prim dialog cu aceste persoane pot fi identificate dificultăţi de relaţie.
Pe primul loc este situaţia în care partenerul are o dorinţă sexuală crescută: tensiunea negative dintre cei doi face să apară tot felul de conflicte minore dar frecvente, apar reproşuri atât despre anumite comportamente cât şi despre persoana celuilalt, relaţia se erodează rapid.
Cel cu dorinţa mai scăzută se simte neînţeles sau chiar neacceptat, se îndepartează şi evită să discute despre sex dar şi despre ce gândeşte şi ce simte în general, se retrage din planurile comune şi în final se ajunge la o deteriorare şi mai importantă a vieţii sexuale şi de cuplu.
Dorinţa sexuală redusă este o problemă complexă, mai ales când ea capătă dimensiunile unui diagnostic propriu-zis. Modul în care persoana gândeşte despre ce se întâmplă în interiorul ei dar şi în mintea celorlalţi contribuie major de apariţia şi menţinerea problemei. Oricine are timp îndelungat o dorinţă sexuală scăzută se poate regăsi în câteva dintre următoarele situaţii:
Dificultăţile sexuale, oricare ar fi natura lor, îşi au rădăcinile în experienţele trecute iar aceste aspecte nu pot fi ignorate în psihoterapie.
Istoricul de neglijare emoţională din partea părinţilor, eşecurile repetate în relaţii, abuzurile de o natură sau alta, traumele, familiile de origine în care au existat (şi poate încă sunt) agresuni verbale sau fizice, atitudinile de respingere sau batjocură ale părinţilor şi partenerilor de cuplu, insuficienta recunoaştere a meritelor sau a recompensării adecvate acestora, criticile şi pedepsele nemeritate, precum şi tulburările de ataşament, de comportament sau cele alimentare sunt instrumente ajutătoare în tratamentul psihoterapeutic.
Sunt şi situaţii în care ambii parteneri au avut mereu o dorinţă sexuală scăzută, cu o activitate foarte redusă în acest domeniu. Au o viaţă bună împreună, nu consideră că există o problemă de intimitate, sunt capabili să gestioneze cu succes o gamă largă de conflicte interpersonale. Aceasta este situaţia reală şi nu doar o negare a problemelor sexuale. În acest caz, nu este nimic de diagnosticat la capitolul viaţă sexuală.
Oricare ar fi contribuţia problemelor fizice, acestea trebuie tratate eficient şi ţinute sub control, pe cât posibil.
Enumerările de mai sus nu sunt nici pe departe complete, însă susţin ideea că înainte de a căuta rezolvări ale problemei sexuale, este absolută nevoie ca relaţia non-sexuală dintre cei doi să fie îmbunătăţită.
Pentru fiecare problemă punctuală se pot face anumite lucruri, dar toate necesită un timp în care să fie exersate.
Comunicarea empatică, arătarea afecţiunii şi a interesului sincer pentru celălalt, acceptarea diferenţelor în ceea ce priveşte perspectiva personală, valorile individuale, deciziile proprii şi ale partenerului de cuplu, metodele de rezolvare a conflictelor în ariile non-sexuale, exprimarea acceptabilă a emoţiilor negative, elaborarea traumelor unde este cazul, tehnicile de relaxare şi de creştere a autocontrolului, precum şi sportul de agreement sunt opţiuni luate în considerare pentru rezolvarea tulburărilor de natură sexuală.
Când rezultatele sunt mulţumitoare, se va pune mai mult accent pe: alocarea constantă de timp şi energie pentru intimitate si activităţi sexuale, îmbunătăţirea comunicării verbale şi non-verbale în aceste perioade, găsirea unor modalităţi pline de tact în care să fie refuzată o invitaţie sexuală, delimitarea noţiunilor şi a atitudinilor legate de “afecţiune” şi “sex”, modalităţi efective de creştere a dispoziţiei, libidoului, stimulării etc.
Satisfacţia provenită din viaţa intimă spune destul de multe despre cât de sănătoasă este o relaţie. O viaţă sexuală pe care ambii parteneri o percep ca fiind bună este un lucru ce trebuie întreţinut activ şi nu lăsat la voia întâmplării.