Pofta de sex ia foc vara!

Şi e normal să fie aşa, căci intrăm în anotimpul lui preferat, cel în care urcă până la cer. Anotimpul iubirilor de-o vacanţă, al relaţiilor reînsufleţite, al flirturilor mai încinse ca oricând, al hormonilor care ne fac să simţim o dorinţă tot mai mare şi mai mare.
  • Publicat:
Pofta de sex ia foc vara!

Şi e normal să fie aşa, căci intrăm în anotimpul preferat al libidoului, cel în care urcă până la cer. Anotimpul iubirilor de-o vacanţă, al relaţiilor reînsufleţite, al flirturilor mai încinse ca oricând, al hormonilor care ne fac să simţim o dorinţă tot mai mare şi mai mare.

Am aflat deja că trebuie să ne protejăm şi să devenim prieteni buni cu prezervativul, acum să ne ocupăm şi de altele. De iubiri de-o vară, dar şi de resuscitarea relaţiilor ca să fie ca odinioară. Da, da, acum e momentul.
 

Eliberaţi parcă de toate grijile de peste an, dar şi de cojoacele iernii, simţim de la o zi la alta cum cheful de sex ne creşte. Este perfect normal să se întâmple asta vara, pentru că aceasta este perioada în care libidoul nostru atinge cote maxime.

Îl ajută şi codul vestimentar sumar (chiar ieri am văzut un şofer provocând un accident din cauza ţinutei, aproape inexistentă, a unei domnişoare) şi atmosfera de vacanţă, dar şi soarele, prin reacţiile hormonale pe care ni le produce. Detaliez imediat.

Un cocktail de feromoni

Expunerea la soare favorizează un surplus hormonal – serotonină, melatonină şi testosteron – care ridică pofta sexuală. Pe de altă parte, căldura ne face să transpirăm excesiv şi automat să eliberăm feromoni, despre care aţi auzit probabil că sunt responsabili cu atracţia către sexul opus.

Aşa ne pomenim mai dornici de partide fierbinţi şi mai îndrăzneţi să ne dăm frâu liber pasiunilor. S-au scris cântece nenumarăte despre iubirile de-o vară, la fel cum eu am auzit foarte multe mărturisiri despre căsnicii aproape declarate pierdute, dar regăsite în tandreţuri estivale.

Îndrăgostirile văratice, explicate

De ce mai mereu este o aventură de-o vară urmată de suspine până-n primăvară şi de regrete care se întind şi pe câţiva ani? Explicaţia stă tot în schimbările hormonale care au loc în acest anotimp fierbinte – şi la propriu, şi la figurat.

Expunerea prelungită la lumina naturală şi gradele ridicate măresc secreţia de dopamine si oxitocină, hormonii responsabili de euforie, nevoia de ataşament şi respectiv, naşterea acelui sentiment numit „îndrăgostire”. Asta le poate fi de mare folos cuplurilor mai vechi, care găsesc în vacanţa de vară un moment perfect pentru revigorarea relaţiei, dar le poate strica planurile celor care iau o relaţie văratică pasageră drept ceva mai mult.

Fie că abia aţi aşteptat vara asta ca să uitaţi de facturi şi certuri şi alte piedici conjugale, fie că vreţi pur şi simplu să cunoaşteţi oameni noi şi să trăiţi experienţe, savuraţi anotimpul pasiunii!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andra Nastase - Redactor
Nascuta intr-o familie cu bunici iscusite la gatit, din ale caror maini ieseau prajituri demne de Cartea Recordurilor categoria Gusturi Divine, inzestrata cu un metabolism extrem de capricios, a se citi lenes, si indragostita de tot ce inseamna delicatesa pe lumea asta, Pofticioasa scrie despre telina ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân