Daţi-i sărutului, ce-i al sărutului!

Ciudată poveste are şi sărutul: la început, înseamnă totul. Ne gândim cum va fi, când va fi, unde se va întâmpla. Şi pe măsură ce relaţia (născută şi pentru că ne-a plăcut tare primul sărut) merge mai departe, îl cam dăm uitării.
  • Publicat:
Daţi-i sărutului, ce-i al sărutului!

Ciudată poveste are şi sărutul: la început, înseamnă totul. Ne gândim cum va fi, când va fi, unde se va întâmpla. Şi pe măsură ce relaţia (născută şi pentru că ne-a plăcut tare primul sărut) merge mai departe, îl cam dăm uitării.

Şi e mare păcat, pentru că, deşi nu-i mai dăm importanţă după primele întâlniri şi focul de început, sărutul poate aduce o sumedenie de lucruri bune în viaţa noastră. Şi nu numai a noastră pentru că citeam într-un studiu pe tema sărutului că şi cimpanzeii au comportamente care duc cu gândul la pupatul omenesc.

Este incredibil cât de uşor uităm că sărutul înseamnă romantism şi pasiune, că unul reuşit ne poate face lumea să se topească pur şi simplu, că este ceea ce ne-a apropiat întâi şi întâi de partener şi îl putem folosi oricând ca să resimţim acea legătură specială.

Sărutul pentru ei, sărutul pentru ele

Bărbaţii obişnuiesc să îl vadă ca pe un mijloc spre un scop – să ajungă la sex sau să obţină o împăcare. În contrast, femeile îl folosesc drept un barometru al relaţiei şi măsoară din când în când cu ajutorul lui gradul de implicare a partenerului. Aşadar, nu doar că ele pun mai mare preţ pe sărut pe parcursul relaţiei, dar, să recunoaştem, majoritatea nici nu ar ajunge în pat cu un bărbat fără etapa sărutului.

Pentru mulţi dintre ei, nu este o mare problemă dacă se ajunge la sex fără sărut, şi spre deosebire de femei, trec cu vederea dacă primul nu este tocmai reuşit şi ajung în dormitor cu cea care i-a dezamăgit. E destul de clar pentru cine contează mai mult şi mai mult.

Lista beneficiilor
 
Se spune că sărutul ne creşte imunitatea – americanii au dovedit că o măreşte în special pe cea a femeilor în faţa citomegalovirusului (care se transmite prin contact oral şi care provoacă orbire în cazul bebeluşilor sau alte malformaţii severe dacă mama este purtătoare pe perioada sarcinii). Apoi, ne menţine muşchii faciali puternici şi, o să zâmbiţi, arde calorii. Între 2 şi 6 pe minut, depinde de cine a făcut numărătoarea. 
 

Citeşte şi: Invata sa oferi sarutul perfect

Tags:
Urmărește CSID.ro pe Google News
Andra Nastase - Redactor
Nascuta intr-o familie cu bunici iscusite la gatit, din ale caror maini ieseau prajituri demne de Cartea Recordurilor categoria Gusturi Divine, inzestrata cu un metabolism extrem de capricios, a se citi lenes, si indragostita de tot ce inseamna delicatesa pe lumea asta, Pofticioasa scrie despre telina ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”
Recomandări: