Beneficiile incredibile ale masturbării: un orgasm pe zi ţine doctorul la distanţă

Masturbarea ar trebui să devină o rutină pentru bărbaţi mulţumită beneficiilor pe care le are asupra sănătăţii.
  • Publicat:
Beneficiile incredibile ale masturbării: un orgasm pe zi ţine doctorul la distanţă
FOTO: 123rf.com

Masturbarea nu mai este deloc un subiect tabu. Atât femeile, cât şi bărbaţii ”apelează” la această metodă pentru a se satisface singuri şi, din fericire, vine la pachet cu numeroase beneficii pentru sănătate. Dacă până acum am vorbit despre beneficiile de care femeile se pot bucura în urma masturbării, de data aceasta îi avem în vizor pe bărbaţi.

În cazul unora, face parte din rutina zilnică, aşa cum spălatul pe dinţi este un must have, la fel se întâmplă şi cu masturbarea şi, specialiştii asigură că este un obicei complet sigur şi care nu afectează sănătatea, ba din contră. Domnilor, iată care sunt beneficiile incredibile ale masturbării.

Bărbaţii şi masturbarea: beneficii

Ajută la scăderea riscului apariţiei cancerului de prostată. În urma unui studiu publicat în 2004 s-a descoperit că bărbaţii care ejaculează mai mult de 21 de ori pe lună reduc riscul de cancer de proastată cu 33%, comparativ cu bărbaţii care ejaculează de 4-7 ori pe lună. Într-un alt studiu publicat în 2016, cercetătorii au urmărit acelaşi grup de bărbaţi şi au descoperit că cei care ejaculau între 8-12 ori pe lună reduceau riscul de cancer de prostată cu 10%.

Ajută la întărirea muşchilor. La fel ca în cazul exerciţiilor kegel, care ajută la întărirea şi tonifierea muşchiului pubo-coccigian, masturbarea regulată îi ajută pe bărbaţi să obţină acelaşi rezultat, deoarece lucrează muşchii zonei pelviene prevenind astfel disfuncţia erectilă şi incontinenţa.

Te ajută să rezişti mai mult în timpul sexului. Nu toţi bărbaţii reuşesc performanţa de a oferi o partidă de sex de lungă durată, iar asta şi din cauza lipsei de exerciţiu. Masturbarea regulată ajută la depăşirea acestui aspect mai puţin plăcut, iar dacă este practicată cu o oră înainte de sexul cu partenera, bărbatul se va bucura de mai mult control. În mod normal, în urma masturbării, un bărbat poate ajunge la orgasm în doar două minute. În urma antrenamentului, ar trebui să dureze trei minute, apoi patru şi tot aşa, până se ajunge la performanţa dorită.

Îmbunătăţeşte imunitatea. Ejacularea ajută la eliminarea cortizolului, hormonul de stres, ajutând astfel la reglarea şi menţinerea sănătăţii sistemului imunitar. Un mic studiu publicat în 2004 arată că după 45 de minute de la masturbare, bărbaţii aveau mai multe globule albe în sânge.

Îmbunătăţeşte buna dispoziţie. Masturbarea favorizează eliberarea anumitor neurotransmiţători din creier precum dopamina şi oxitocina, care ajută la îmbunătăţirea dispoziţiei.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”