Ce faci dacă ai uitat să iei pilula? Ai câteva posibilităţi pentru a evita sarcina

Dacă aţi uitat una dintre tabletele placebo, nu este nici o problemă.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Ce faci dacă ai uitat să iei pilula? Ai câteva posibilităţi pentru a evita sarcina

Ritmul intens de peste zi, programul încărcat şi sracinile pe care le avem de îndeplinit interferează de multe ori cu viaţa personală. Din acest motiv, uneori, se întâmplă să uităm una sau mai multe pilule de pe folia de contraceptive. Ce e de făcut în acest caz?

Există două tipuri de scheme de administrare a pilulelor contraceptive. Astfel, există blistere cu 28 de pilule şi altele cu 21 de pilule. În cazul celor care conţin 28 de tablete, 7 sau 4 dintre acestea sunt placebo (adică sunt inactive), sunt marcate cu altă culoare şi au rolul de a nu scoate femeia din rutina creată. În felul acesta, ea ştie că are zilnic de luat o pilulă şi nu se abate de la program.

Dacă aţi uitat una dintre tabletele placebo, nu este nici o problemă. Trebuie să vă informaţi bine cu privire la numărul de tablete placebo pe care le conţine folia de contraceptive pe care vi le-a recomandat medicul. Dacă sunteţi convinse că pilula pe care aţi uitat-o este placebo, o aruncaţi şi nu se întâmplă nimic.

Dacă însă uitaţi o pilulă activă, trebuie să aveţi mai multă grijă în perioada următoare, pentru că puteţi rămâne însărcinate! Astfel:

dacă întârzierea este mai mică de 12 ore, protecţia se menţine. Luaţi pilula imediat ce v-aţi amintit şi continuaţi apoi cu restul foliei. Nu aveţi motive de îngrijorare.
dacă au trecut mai mult de 12 ore de când trebuia să luaţi pilula, protecţia a scăzut. Cu cât a trecut mai mult timp, cu atât mai mare este riscul de a râmăne însărcinată la următorul contact sexual. De asemenea, cu cât aţi uitat mai multe pilule, cu atât creşte riscul de a avea o sarcină nedorită. Prin urmare, e necesar să apelaţi la alte metode contraceptive, precum prezervativul sau alte metode locale.
dacă aţi uitat mai multe pilule de pe folie, mergeţi la medic.
dacă aţi uitat o pilulă în prima săptămână, luaţi-o imediat ce vă amintiţi, chiar dacă acest lucru înseamnă să luaţi două pilule în acelaşi timp. Continuaţi să luaţi restul tabletelor în mod normal, iar în primele 7 zile folosiţi prezervativul.
dacă aţi uitat una dintre pilulele 8 – 14, adică din cea de-a doua săptămână, luaţi-o imediat ce vă amintiţi, nu există nici un risc.
dacă ai uitat o pilulă din cea de-a treia săptămână, fie opriţi administrarea lor şi în următoarele zile apare menstruaţia (dacă nu apare, mergeţi la medic, aţi putea fi însărcinate!), fie continaţi folia şi apoi începeţi alta, sărind peste pauză sau peste pilulele placebo.

Oricare ar fi situaţia în care vă aflaţi, cel mai bine este totuşi să întrebaţi medicul înainte de a lua o decizie.

Citeşte şi: Totul despre inelul contraceptiv

PV şi ora la care ar trebui să luăm anticoncepţionalele

Contraceptivele de noua generatie nu sunt mai periculoase pentru functia hepatica decat cele vechi

 

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Elena Nistor
Elena Nistor este redactor colaborator al site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”, articolele sale fiind dedicate sănătăţii şi sexualităţii. Temele pe care le abordează Elena Nistor se bucură de mare succes în rândul celor care îşi doresc să afle informaţii utile în ceea ce priveşte ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”
Recomandări: