Scuze frecvente ale bărbaţilor pentru a nu folosi prezervativul

Fetelor, aveţi grijă! Bărbaţii nu sunt prea prieteni cu prezervativul şi vor căuta diferite scuze pentru a-l evita. Un studiu publicat în Journal of Sex Research, arată că peste 80% dintre bărbaţi admit că au folosit cel puţin o tactică pentru a evita folosirea prezervativului. La studiu au participat peste 313 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 30 de ani.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Scuze frecvente ale bărbaţilor pentru a nu folosi prezervativul

Fetelor, aveţi grijă! Bărbaţii nu sunt prea prieteni cu prezervativul şi vor căuta diferite scuze pentru a-l evita. Un studiu publicat în Journal of Sex Research arată că peste 80% dintre bărbaţi admit că au folosit cel puţin o tactică pentru a evita folosirea prezervativului. La studiu au participat peste 313 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 30 de ani.

“Ne-am dorit să descoperim cele mai comune comportamente în rândul bărbaţilor în legătură cu evitarea prezervativului şi care sunt cele mai frecvente tactici folosite de aceştia pentru a-şi convinge partenerele”, spune autorul studiului Kelly Cue Davis şi profesor asociat la Universitatea din Washington.


Cea mai frecventă tactică pe care o încearcă bărbaţii atunci când vor să scape de corvoada „căciuliţei” constă în mărturisirea igienei impecabile. Mai exact, cu replici şi tot tacâmul, scuza sună în felul următor: „Nu-ţi face griji, sunt curat, nu avem nevoie de un impediment în calea extazului suprem.”
73.7% dintre bărbaţi cred că dacă sunt sănătoşi este suficient ca să te convingă să renunţi la prezervativ. „Bolile cu transmitere sexuală sunt adesea asimptomatice la bărbaţi şi fără teste ei nu pot şti dacă au o problemă”, spune psihologul Belisa Vranich. În plus, să nu uităm de o sarcină nedorită. Pentru a nu omorî pasiunea, cel mai bine este să deschizi prezervativul înainte să înceapă discuţia despre asta.

O altă categorie de no-condom guy este cea „nerăbdătoare”. „Baby, eşti atât de sexi că nu mă mai pot controla. Aici şi acum! Şi fără (n.r. prezervativ), de preferat!”. Recunoşti replica? Cei mai mulţi bărbaţi (73,2 %) cred că dacă îţi fac complimente vei renunţa la prezervativ.

„Este una dintre cele mai periculoase tactici deoarece este uşor să te laşi păcălită în febra momentului, când hormonii o iau razna”, spune Vranich. Stai departe de ispită punând prezervative în mai multe locuri, pentru ca accesul la ele să fie cât mai uşor (pe noptieră, în geantă, sub pernă).

Cea mai veche şi des folosită scuză:„nu simt nimic”. Peste 50,3 % dintre bărbaţi au spus că au folosit-o. Dar, surpriză! Nu este întotdeauna adevărat. Potrivit unui studiu recent publicat în  Journal of Sexual Medicine, atât femeile cât şi bărbaţii se bucură de sex la fel de mult atât cu prezervativ, cât şi fără.

„Femeile care folosesc prezervativul au orgasm în mod regulat pentru că nu mai stau cu grija unei sarcini nedorite sau a bolilor cu transmitere sexuală”, spune Vranich. Există o varietate de prezervative din care poţi alege (cu nervuri, ultra-subţiri, aromate, care se activează termic) şi poţi considera asta ca parte din distracţie.

Păcatul nu e pe jumătate iertat dacă este mărturisit. Pe aceeaşi deviză, nici dacă îţi întrebi partenera înainte dacă vrea sau nu protecţie, nu ai o scuză pentru a nu folosi prezervativul. Chiar dacă ea, într-un moment de slăbiciune, spune un NU mai tremurat. 

Destul de interesant este faptul că 40% dintre bărbaţi au recunoscut că au avut o astfel de abordare. „Probabil s-au gândit că dacă te întreabă, vei ceda”, spune Vranich. Răspunsul trebuie să fie clar, direct şi ferm: „nu folosim prezervativ, nu facem sex. ”

Păi cum îndrăzneşti să mă rogi asta? Nu ai încredere în mine? Şantajul emoţional este o tactică ticăloasă, dar mai mult de 34% dintre bărbaţi l-au încercat. „Unii bărbaţi se pot simţi ofensaţi că insişti cu folosirea prezervativului, alţii se folosesc de asta pentru a te manipula”, spune Vranich. Explică-i că asta nu are legătură cu personalitatea lui şi că nu se negociază.
 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân