Câţi dintre adulţi sunt pregătiţi să vorbească deschis despre sex cu copiii?

Educaţia sexuală a fost, este şi probabil va rămâne mult timp de acum încolo un subiect care va stârni multe controverse.

Recent, proiectul de lege care prevede introducerea materiei „Educaţie Sexuală” în programa şcolară a fost votat de majoritatea aleşilor, urmând ca acesta să ajungă pe masa preşedintelui, pentru promulgare. Dar nu fără amendamente!

Din sexuală, educaţia devine „sanitară”. Sexul, în orice formă derivată, e un cuvânt interzis, murdar, nu se zice, dar se face.

Recomandări

Peste jumătate dintre tinerii români învaţă despre educaţia sexuală de pe internet

Boli cu transmitere sexuală – Cum decurge o primă vizită la medicul dermato-venerolog?

Şi, desigur, materia trebuie predată doar cu acordul părinţilor, pentru că, nu-i aşa, adultul care „păstoreşte” copilul ştie mai bine.

Cum ar fi ca limba română să fie predată doar în urma consultării părinţilor de altă etnie?

Până la acest moment, nu am găsit o expunere de motive, într-un document public, din care să aflu cine va preda această materie şi dacă programa va fi adaptată în funcţie de vârsta copilului.

În schimb, în forma iniţiatorului proiectului de lege, sunt prevăzute următoarele: „Derularea sistematică, cel puţin o dată pe semestru, în unităţile şcolare, de programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor (…) inclusiv pentru dezvoltarea capacităţilor psiho-emoţionale, a competenţelor sociale şi interpersonale.”

Suntem „campioni” la capitolul mame minore, avorturi şi boli cu transmitere sexuală. Şi e bine-venită iniţiativa de educare a copiilor, în sensul conştientizării şi prevenirii acestor probleme.

Dar este oare de ajuns educaţia sexuală, sau sanitară, aşa cum vor unii să o numească? Oare educaţia, de orice fel ar fi ea, nu ar trebui să îşi aibă originea în familie?

Încercăm să aflăm răspunsuri de la Ligia Moise, psiholog clinician cu formare în Terapie Sistemică Cuplu-Copil-Familie şi co-organizator al workshopurilor „Connecting to the inner child” şi „Love, sex and relationships”, susţinute de profesorul Jure Biechonski, membru de onoare al corpului profesoral al multor universităţi prestigioase din lume.

„Treaba ta cum te descurci!”

CSID: De ce sunt reticenţi părinţii, adulţii în general în privinţa predării educaţiei sexuale în şcoli?

Ligia Moise: Din simplul motiv că nici cu ei nu a vorbit nimeni, nici ei nu s-au informat, toată experienţa lor este una personală. Ei nu s-au documentat, astfel încât să înveţe ce înseamnă exact organele sexuale, ce rol au ele. Şi exact asta se va întâmpla şi cu copiii lor.

CSID: Putem vorbi de anumite traume pe care le ascund aceşti adulţi?

Ligia Moise: Nu ştiu dacă neapărat traumele determină raportarea reticentă la subiectele legate de sex, sexualitate, viaţă sexuală, ci mai degrabă faptul că lor li s-a spus sau li s-a inoculat ideea, la rândul lor, că sexul este un subiect tabu.

Dacă unei fete i se spune la o vârstă fragedă „nu te arăta, nu pui mâna, nu faci, nu dregi, nu vorbim despre asta, treaba ta cum te descurci”, în momentul în care ea ajunge la maturitate, nici măcar nu îşi va da seama de unde îi vine această falsă pudoare legată de viaţa sexuală, sexualitate, sex în sine.

Educaţie sexuală nu înseamnă doar să învăţăm care sunt organele genitale şi ce facem cu ele

CSID: Din punctul dumneavoastră de vedere, cine e mai în măsură să predea educaţie sanitară în şcoli? Psihologul, dirigintele, poate un medic?

Ligia Moise: Obligatoriu, un psiholog. Şi nu orice psiholog, un începător. În niciun caz dirigintele! Şi nici medicul. Pentru că educaţie sexuală nu înseamnă doar care sunt organele genitale şi ce facem cu ele.

Educaţia sexuală înseamnă emoţiile pe care le trăiesc în momentul în care aud de acest subiect sau când se întâmplă ceva ce ţine de activitatea sexuală, de la atingeri până la un act sexual.

Un copil de 5 ani trebuie să înveţe că nu este firesc să fie mângâiat de un adult

CSID: Credeţi că programa ar trebui adaptată în funcţie de vârsta copilului?

Ligia Moise: Categoric! Educaţia sexuală trebuie să fie obligatoriu adecvată vârstei biologice a copilului. Un copil de 5 ani, de exemplu, nu va avea capacitatea să înţeleagă ce este acela un prezervativ, ce este intromisiunea, conceptele astea nu au sens pentru el.

Dar trebuie să i se explice că nu este firesc să fie mângâiat de un adult. El trebuie să ştie lucrul acesta şi să fie încurajat să le spună părinţilor, unei persoane apropiate, în care are încredere, dacă se întâmplă aşa ceva.

Majoritatea copiilor află ce este un contact sexual uitându-se pe site-uri pentru adulţi

CSID: Cum vedeţi situaţia din prezent, în care copii la vârste fragede urmăresc influenceri „la modă”, vloggeri care instigă la violenţă? Să nu uităm de accesul aproape nelimitat la internet, unde pot citi şi vedea poze şi filme cu conţinut pentru adulţi…

Ligia Moise: Situaţia de acum e… foarte tristă. Copiii se uită mult pe site-uri de adulţi, nu au nicio restricţie, acolo văd bărbaţi care au penisuri foarte mari, se compară cu aceştia şi aşa apar complexele. Fetele văd că femeile din aceste videoclipuri sunt fotomodele, arată extraordinar, îşi doresc să arate la fel.

Cel mai trist e că aceşti copii află ce este un contact sexual din site-urile pentru adulţi, dar în această „ecuaţie” lipseşte iubirea. Copiii au impresia că a face sex e ca şi cum ar merge la mall să vadă un film sau să mănânce o îngheţată. Pentru ei e acelaşi lucru.

CSID: Şi cum ajută orele de educaţie sexuală în acest sens?

Ligia Moise: Prin educaţie sexuală, copiii pot învăţa că actul sexual înseamnă comuniunea fizică dintre doi oameni care au sentimente unul pentru celălalt. Asta nu învaţă nici de la vloggeri de succes pe YouTube, nici de pe site-uri porno cu atât mai mult.

Iar părinţii, la rândul lor, nu ştiu cum să pună problema. În acea „ecuaţie” de care vorbeam mai sus există orgasm, penis, vulvă, vagin, dar ar trebui să fie şi iubire, dorinţa de a sta în braţele celuilalt, de a dărui plăcere celuilalt. Despre asta trebuie să vorbească părinţii cu copiii lor. Dar câţi dintre adulţi sunt pregătiţi să vorbească deschis despre aşa ceva?