Monogamia, alegere personală sau reper impus de societate?

Monogamia este mai degrabă o stare de graţie decât un principiu de viaţă. Ştiu că v-ar putea intriga afirmaţia asta, dar vă propun să stăm strâmb şi să cugetăm drept.
Monogamia, alegere personală sau reper impus de societate?

Monogamia este mai degrabă o stare de graţie decât un principiu de viaţă. Ştiu că v-ar putea intriga afirmaţia asta, dar vă propun să stăm strâmb şi să cugetăm drept.

Antropologic vorbind principiul monogamiei a apărut, cel mai probabil, ca răspuns la nevoia de a proteja distribuirea resurselor pe linie sangvină. Ştim cu toţii câte controverse legate de filiaţie, paternitate ori maternitate s-au stârnit de-a lungul timpurilor, câte războaie şi suferinţe pentru familii, dar şi pentru cei născuţi în afara căsătoriilor.

Nu este de mirare că multe religii includ monogamia în normele de conduită socială şi morală. Este într-adevăr greu să decelăm între reala nevoie de apartenenţă şi siguranţă în cuplu şi cultura în care creştem şi ne dezvoltăm. Un bărbat care avea dificultăţi în a negocia relaţia lui cu fosta soţie şi viitoarea soţie a spus cu năduf: ”Dumnezeule! Femeile sunt foarte teritoriale!” într-un sens aşa este.

Rolul matern/feminin implică şi apărarea cuibului, a resurselor de hrană şi securitate etc. Apărarea cuibului are o componentă instinctivă semnificativă iar norma socială vine ca un supra-argument care să întărească raţional nevoia. Bărbaţii pe de altă parte par să fie ”programaţi” pentru înmulţire. |n vreme ce femeile poartă sarcina preţ de 9 luni, iar nevoile noului născut o ţin ceva vreme departe de reproducere, bărbaţii pot însemina o multitudine de partenere.

Dincolo de bine sau rău, ne poate fi util să înţelegem natura umană în tot acest angrenaj pe care-l presupun mintea, sufletul şi corpul. Nu putem însă spune că infidelitatea – ca antiteză la monogamie – are la bază doar condiţionările antropologice sau biologice.

 

Pagina 1 din 3