Cum termini o relatie de care esti dependenta?

Violenta este adesea un element prezent in relatiile de dependenta.
  • Publicat:
Cum termini o relatie de care esti dependenta?
Cum termini o relatie de care esti dependenta?

La inceput a fost frumos. Atat de frumos, incat ai devenit dependenta. Dar acum s-a adunat o furtuna de nori asupra relatiei voastre si tu ai inceput sa nu te mai simti bine. Ai vrea sa ii pui capat, dar de unde gasesti puterea de a taia cordonul care te leaga de partener?

Pentru inceput, asigura-ti siguranta

Violenta este adesea un element prezent in relatiile de dependenta. Daca este si cazul tau, sau daca iti faci griji ca partenerul tau ar putea deveni violent cand vei incerca sa pleci, ia masuri pentru a-ti asigura siguranta inainte de orice altceva.

Intr-o astfel de situatie, cel mai bun plan este sa pleci si sa discutati mai tarziu, cand esti intr-un loc sigur si protejata de un prieten de incredere sau de un membru de familie.

Daca nu ai pe nimeni care sa-ti ofere acest sprijin, poti gasi un adapost in cadrul comunitatii, dand un telefon la politie sau la serviciile sociale.

Cere sprijinul familiei si al prietenilor

Familia sau prietenii care te sustin sunt de nepretuit cand te desprinzi de partener. Cele mai multe persoane care sunt implicate intr-o astfel de relatie sunt intens atasate de relatia lor, indiferent cat de distructiva poate fi ea.

Poate ca esti intr-adevar constienta ca  trebuie sa pleci. Poate ca si vrei sa pleci. Cu toate acestea insa, plecarea efectiva duce la o anxietate imensa care adesea trimite persoana dependenta inapoi in bratele celui pe care a vrut initial sa-l paraseasca.

Familia si prietenii dispusi sa-ti ofere suport si incurajare sunt cei de care ai nevoie cel mai mult atunci cand simti ca ai tendinta de a te intoarce la acea relatie. Ei te pot ajuta sa stai departe suficient de mult incat sa reusesti sa rupi dependenta.

Cauta ajutorul unui terapeut profesionist

Uneori, legaturile unei relatii de dependenta sunt prea puternice pentru a le sparge pe cont propriu, chiar daca te bucuri de ajutorul celor carora le pasa de tine. Daca te afli in aceasta situatie, serviciile unui terapeut iti pot fi de un mare ajutor.

Terapeutii specializati in relatii sau in dependenta te pot face sa realizezi care sunt radacinile dependentei, lucru ce iti va oferi informatii despre ce ai nevoie ca sa rupi cordonul care va leaga.

Un terapeut te va ajuta sa-ti consolidezi si respectul si increderea in sine, astfel incat sa nu urmezi acelasi model de relatie mai tarziu.

Alatura-te unui grup de sustinere

Grupurile de sprijin te pot sprijini sa nu te intorci sau sa cazi intr-o alta relatie de dependenta. Ascultand povestile si experientele altor membri ai grupului vei avea o noua perspectiva asupra situatiei tale.

Aceste persoane pot fi observatori obiectivi ai situatiei tale si pot sa-ti ofere informatii si sfaturi valoroase privind relatia ta. Aceste puncte de vedere sunt valoroase cu atat mai mult cu cat vin de la persoane care au trecut prin aceeasi situatie si  poate chiar au reusit sa iasa din ea.

Terapeutii te pot pune in legatura cu astfel de grupuri (dupa modelul american, au inceput sa apara si la noi) sau iti pot face cunostinta cu persoane care au avut aceeasi problema.

De asemenea, poti cerceta in jurul tau si ai sa observi ca nu esti deloc singura care trece prin acest lucru. Ia-ti inima in dinti si intra in contact cu aceste persoane. Cu siguranta te vei simti mai bine cand vei constata ca exista persoane care te inteleg si stiu exact despre ce vorbesti.

Tu cum crezi ca se poate pune capat unei relatii de care esti dependenta?

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andra Nastase - Redactor
Nascuta intr-o familie cu bunici iscusite la gatit, din ale caror maini ieseau prajituri demne de Cartea Recordurilor categoria Gusturi Divine, inzestrata cu un metabolism extrem de capricios, a se citi lenes, si indragostita de tot ce inseamna delicatesa pe lumea asta, Pofticioasa scrie despre telina ...
citește mai mult
De ce refuzam sexul?
De ce refuzam sexul?
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân