Urină tulbure

[piurie]

Descriere:

Urină normală este clară şi de culoare galben deschis. Urina poate avea aspect tulbure dintr-o multitudine de motive, unele dintre ele inofensive, cum ar fi urina spumoasă care poate apărea temporar la micţionarea rapidă. Totuşi, atunci când urina este în mod constant tulbure, neclară sau lăptoasă, aceasta este o situaţie anormală şi un simptom al unei afecţiuni subiacente.

Urina tulbure poate fi dată de o varietate de condiţii, inclusiv scurgerile vaginale, bolile cu transmitere sexuală, deshidratarea, anumite boli autoimune, infecţii sau inflamaţii sau alte condiţii ale tractului urinar (rinichi, uretere, vezica urinară, uretră). Urina tulbure poate fi dată de boli care afectează alte sisteme ale organismului în plus faţă de tractul urinar. Acestea includ diabetul zaharat, preeclampsia şi bolile cardiace.

Urina tulbure poate apărea la toate grupele de vârstă şi în toate populaţiile si poate apărea izolat sau însoţită de alte simptome precum urină urât mirositoare şi senzaţie de arsură la urinare.

În unele cazuri, urina tulbure poate fi un simptom al unei afecţiuni grave subiacente ce poate pune în pericol viaţa, precum pielonefrita sau urosepsisul.

Simptome ale tractului urinar ce pot coexista cu urina tulbure:
• Dureri abdominale sau în flancuri (de-a lungul abdomenului, pe părţile laterale sau în spate);
• Culoare anormală a urinii, ca de exemplu urina închisă la culoare, de culoarea ceaiului, urina cu sânge sau urina rozalie;
• Spasme, dureri sau crampe ale vezicii urinare care se simt în regiunea abdominală inferioară;
• Incontinenţa urinară sau jet urinar întrerupt;
• Urina urât mirositoare;
• Urinări frecvente sau rare;
• Dureri sau senzaţie de arsură la urinare;
• Micţiunile imperioase (necesitatea de a urina imediat ce a apărut senzaţia).

Simptome ale altor sisteme ce pot însoţi urina tulbure:
• Foame excesivă;
• Febră;
• Hipertensiune arterială;
• Dureri sau rigiditate articulară;
• Greaţă şi vărsături;
• Edem (umflare) a picioarelor şi posibil al abdomenului, braţelor şi feţei;
• Adenopatie (mărirea ganglionilor limfatici);
• Simptome de deshidratare precum gura uscată, sete, ameţeală sau slăbiciune;
• Scădere sau creştere inexplicabilă în greutate;
• Scurgeri vaginale sau peniene.

Complicaţii posibile asociate urinei tulbure variază în funcţie de cauză şi includ:
• Coma diabetică;
• Eclampsia;
• Dezechilibrul electrolitic;
• Cetoacidoza;
• Convulsiile;
• Deshidratarea severă;
• Şocul;
• Extinderea cancerului (metastazele);
• Urosepsisul sau septicemia (infecţia sângelui).

Cauze posibile

Afecţiuni ale tractului urinar şi sistemului reproducător ce pot determina urina tulbure:
• Cancerul vezicii urinare;
• Cistita (inflamaţia sau infecţia vezicii urinare);
• Insuficienţa renală;
• Litiaza renală;
• Nefrita sau glomerulonefrita (forme de inflamaţie a rinichilor);
• Preeclampsia (condiţie gravă de poate apărea în sarcină şi este caracterizată de edeme, hipertensiune arterială şi proteinurie);
• Sarcina;
• Prostatita (inflamaţie sau infecţie a prostatei);
• Bolile cu transmitere sexuală precum gonoreea sau tricomoniaza;
• Infecţiile tractului urinar precum infecţiile vezicii urinare sau ale rinichilor (pielonefrita);

Alte cauze:
• Bolile cardiovasculare, inclusiv hipertensiunea arterială şi insuficienţa cardiacă;
• Anumite boli autoimune, precum lupusul eritematos sistemic;
• Deshidratarea sau expunerea la căldură;
• Diabetul zaharat;
• Leucemia sau limfomul;
• Anemia cu celule în seceră (boală ereditară caracterizată prin existenţa hematiilor cu formă anormală);
• Exerciţiile fizice intense.

Trebuie să mergi urgent la doctor dacă:

Apar simptome grave precum:
• Hematurie (prezenţa sângelui în urină);
• Modificări ale stării de conştienţă sau alertă precum leşinul sau lipsa de reacţie;
• Modificări ale stării mentale sau schimbări bruşte de comportament cum ar fi confuzie, delir, letargie, halucinaţii şi iluzii;
• Dezorientare;
• Febră mare (peste 38,30C);
• Incapacitatea (imposibilitatea) de urinare (retenţia urinară);
• Convulsii;
• Dureri severe abdominale sau în flancuri;
• Tremurături.

CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. Informatia prezentata poate include inacurateti de ordin tehnic sau erori de tastat. Informatiile acestui site va sunt oferite cu buna credinta, din surse apreciate ca fiind de incredere.

Damian Raluca Oana
Totul a început pe la vârsta de 13 ani când m-am hotărât să devin medic şi nu orice fel de medic, ci neurochirurg. Am avut întotdeauna susţinerea părinţilor mei şi a surorii mele şi astfel am reuşit să iau examenul la facultatea de Medicină Generală în Bucureşti. Tatăl meu mi-a spus ...
citește mai mult
Vezi Semne și simptome în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Tratamentul personalizat în cancerul colorectal