Conjunctivită

[ochi roşii, ochi înroşiţi]

Descriere

Conjunctivita este o inflamaţie a conjunctivei sau mucoasei pleoapelor – membrană subţire situat pe partea posterioară a pleoapelor şi care acoperă şi albul ochiului, numit scleră.

Ţesuturile delicate ale conjunctivei sunt protejate de pleoape şi de lacrimi care  îndepărtează agenţii iritanţi şi conţin anticorpi ce luptă cu infecţiile. Uneori bacteriile, alergiile sau alţi factori înving aceste mecanisme de apărare şi produc conjunctivita. În funcţie de cauză, conjunctivita poate afecta unul sau ambii ochi.

Simptome frecvente ale conjunctivitei:

Vedere înceţoşată;
• Cruste la nivelul genelor;
• Secreţie oculară;
Senzaţie de nisip în ochi;
Mâncărime oculară;
• Sensibilitate crescută la lumină (fotofobie);
Lăcrimare excesivă;
Ochi roşii, inflamaţi;
• Arsuri oculare.

Cauze

Conjunctivita poate avea multe cauze inclusiv infecţii, reacţii alergice şi iritaţii produse de contactul cu substanţe chimice, corpi străini sau chiar gene poziţionate incorect. Conjunctivita infecţioasă poate fi produsă de bacterii, virusuri sau fungi.

O formă frecventă, contagioasă de conjunctivită este produsă de un virus. Utilizarea lentilelor de contact folosinţă îndelungată sau curăţarea şi depozitarea inadecvată a lentilelor pot, de asemenea, să producă infecţii.

Nou-născuţii din mame care sunt infectate cu Chlamydia sau gonoree pot dobândi o infecţie conjunctivală gravă în timpul naşterii.

Alergiile sunt o altă cauză frecventă de conjunctivită. Conjunctivita alergică poate fi sezonieră, apărând doar în anumite momente ale anului ca răspuns la polen sau poate fi permanentă, apărând pe tot parcursul anului ca răspuns la alergeni precum părul de animale sau pene. Iritanţii fizice precum substanţe chimice şi corpii străini intraoculari pot produce conjunctivită.

Anomaliile structurale ale pleoapelor pot de asemenea să ducă la apariţia conjunctivitei: în cazul ectropionului (întoarcerea spre exterior a marginii libere a pleoapei) conjunctiva este expusă, iar în cazul entropionului (întoarcerea spre interior a marginii libere a pleoapei) genele pot leza conjunctiva.

Cele mai frecvente cauze de conjunctivită sunt:
Bacterii:
o Stafilococul auriu;
o Haemophilus influenzae;
o Pneumococul;
o Neisseria gonorrheae (gonorea);
o Chlamydia trachomatis;
Virusuri:
o Adenovirusuri;
o virusul herpetic;
Substanţe chimice;
Alergii.

Există, de asemenea, factori iritanţi precum fumul de ţigară, diferite şampoane, spray-uri, produse cosmetice, clorul folosit în tratarea apei, gazele sau alţi poluanţi de mediu care cauzează conjunctivita.

Trebuie să mergi urgent la doctor dacă

Apar simptome ale unor afecţiuni ce pot pune viaţa în pericol, precum:

• Vedere dublă;
• Vedere înceţoşată;
• Sensibilitate exagerată la lumină (fotofobie);
• Cefalee severă;
• Rigiditatea gâtului;

CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. Informatia prezentata poate include inacurateti de ordin tehnic sau erori de tastat. Informatiile acestui site va sunt oferite cu buna credinta, din surse apreciate ca fiind de incredere.

Damian Raluca Oana
Totul a început pe la vârsta de 13 ani când m-am hotărât să devin medic şi nu orice fel de medic, ci neurochirurg. Am avut întotdeauna susţinerea părinţilor mei şi a surorii mele şi astfel am reuşit să iau examenul la facultatea de Medicină Generală în Bucureşti. Tatăl meu mi-a spus ...
citește mai mult
Vezi Semne și simptome în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Tratamentul personalizat în cancerul colorectal