Vitamina C pro si contra

Cercetatorii spun ca vitamina C este contraindicata la bolnavii care au cancer.
Vitamina C pro si contra
Vitamina C pro si contra

La fel cum avem grija ca in fiecare zi in poseta noastra sa se gaseasca portofelul (de preferinta cu bani), telefonul mobil, cheile (un sondaj a scos la iveala faptul ca un procent remarcabil din populatie ar alege sa-si piarda cheile de la casa decat telefonul mobil), tot asa nu trebuie sa ne lipseasca din meniu nici alimentele bogate in vitamina C. Afla de ce!

Dintre toate vitaminele si mineralele, vitamina C sau acidul ascorbic poate castiga fara probleme un premiu de popularitate, insa nu trebuie sa o consideram nici o clipa banala.

Este campioana la invingerea racelii si gripei, este prietena sistemului imunitar, distruge radicalii liberi vinovati si favorizarea procesului de imbatranire, impiedica oxidarea vitaminelor A si E, ajutandu-le pe acestea sa-si duca misiunile pana la capat.

De asemenea, este recomandata in caz de surmenaj fizic si intelectual, favorizeaza vindecare ranilor, este folosita ca adjuvant in combaterea sangerarii gingiilor.

A suplimenta sau nu aportul de vitamina C

Daca despre ajutorul substantial pe care il da mentinerii sanatatii organismului nu exista indoieli, subiectul rolul vitaminei C in tratamentul bolnavilor de cancer este controversat. Multi specialisti sustin ca administrarea vitaminei C injectabil pacientilor care sufera de cancer ar prelungi viata acestora.

Primele sugestii despre puterea vitaminei C pentru protejarea sanatatii celulelor au aparut in 1970, cand se considera ca administrarea de vitamina C in doze mari poate ajuta la tratarea cancerului. Au urmat alte sute de studii care au sustinut ca vitamina C este de ajutor, dar in nici un caz nu poate fi considerata un tratament.

De exemplu, un studiu efectuat in 2005 a demonstrat ca daca se injecteaza doze importante de vitamina C in sange scade riscul dezvoltarii de celule canceroase (testele de laborator au demonstrat).

Insa la inceputul lunii octombrie, un studiu publicat in revista „Cancer Research” a relevat faptul ca vitamina C protejeaza atat celulele sanatoase, cat si pe cele canceroase, impiedicand practic, chimioterapia sa-si faca in intregime efectele.

„Minunata pentru oamenii sanatosi, dar periculoasa pentru bolnavii de cancer”, astfel este descrisa vitamina C de catre Dr. Mark Heany, cel care a condus studiul. Vitamina C este un antioxidant, protejeaza celulele de radicalii liberi si de deteriorare.

Insa in cazul bolnavilor de cancer lucrurile stau altfel: chimioterapia are scopul de a distruge celulele canceroase, iar administrarea de vitamina C duce atat la protejarea celulelor sanatoase, cat si la cele bolnave. „Dati-i cancerului vitamina C si se va dezvolta”, a continuat profesorul.

Avocatii hranei naturale sustin ca aceasta este o poveste, insa aceasta ipoteza este sustinuta si de logica. Orice element care aduce beneficii unei celule aduce beneficii si celulelor canceroase.

Fara junk-food pentru o viata sanatoasa!

Prof. Dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare ne sfatuieste sa apelam la surse naturale de vitamina C in defavoarea automedicatiei (73% dintre romani isi administreaza medicamente fara a consulta in prealabil un specialist). „Bolnavii de cancer si nu numai, trebuie sa consume in special fructe si legume proaspete, sa evite alimentele inalt procesate (mezeluri, carne afumata, junk-food).

Pentru a ne asigura necesarul de vitamina C, in primul rand trebuie sa apelam la sursele naturale, deloc putine in acest caz: legume (ardei rosu si verde, patrunjel, hrean, spanac, loboda, conopida, ceapa verde, rosii, ridichi) si fructe (macese, mere, portocale, coacaze rosii, zmeura, visine, corcoduse, gutui, caise, afine, lamai).

Fructul de catina contine de doua ori mai multa vitamina C decat macesul si de 10 ori mai mult decat lamaile sau portocalele. Profita de beneficiile ei mai ales in sezonul rece.

Citeste si 10 pentru vitamina A
                  Secretele de frumusete ale starurilor


Foto: SHUTTERSTOCK

Cel mai nou articol Video:
Ce este atașamentul și cum îți influențează viața