Victima a cancerului mamar, banata de Facebook

Dupa ce a fost supusa unei operatii de mastectomie, o britanica s-a hotarat sa-si posteze pozele cu cicatricile pe Facebook. Administratorii site-ului i-au sters insa fotografiile, sub pretextul ca ar fi avut “continut sexual si abuziv”.
Victima a cancerului mamar, banata de Facebook
Si-a postat online pozele cu mastectomia. Facebook i le-a sters

Dupa ce a fost supusa unei operatii de mastectomie, Sharon Adams, o britanica in varsta de 45, s-a hotarat sa-si posteze pozele cu cicatricile pe Facebook.

Departe de a-si fi dorit sa sperie sau sa dezguste userii celebrei platforme de socializare, scopul acesteia era doar de a informa femeile cu privire la riscurile si consecintele unei astfel de operatii.

Demersul lui Adams se pare insa ca le-a dat fiori reci pe sira spinarii mai marilor de la conducerea Facebook, care s-au hotarat sa-i stearga fotografiile, sub pretextul ca ar fi avut “continut sexual si abuziv”.

In ciuda faptului ca fotografiile erau cat se poate de explicite, aratau in detaliu ramasitele operatiei de mastectomie si erau insotite de descrierea luptei duse cu cancerul mamar si de indemnuri catre controale regulate.

Femeia este mama a patru copii, iar lupta cu teribila maladie s-a dus nu doar la nivel medical ci si emotional, constienta fiind ca un deznodamant fatal i-ar fi afectat grav si pe micutii ei.

Decizia administratorilor Facebook de a inlatura pozele cu pricina a starnit insa reactii de protest din partea celor inscrisi pe site, aproape 900 dintre acestia alaturandu-se unui grup virtual care cere republicarea fotografiilor.

“Am postat fotografiile online pentru a transmite tuturor femeilor un mesaj – verificati-va sanii regulat si nu va rusinati niciodata din cauza unei mastectomii”, a declarat Sharon Adams pentru ziaristii de la Daily Mail.

“Este absurd ca Facebook le-a catalogat drept abuzive si cu tenta sexuala. In cadrul platformei chiar exista un grup ce dezbate pozitiile sexuale si un altul care promoveaza rasismul, ei insa au considerat ca fotografiile mele trebuie banate?”

Contactati, reprezentantii Facebook au recunoscut ca au comis o greseala in aceasta privinta si si-au cerut scuze.

Citeste si Dubla mastectomie la doar 19 ani!

Remedii naturale cu doua fete
Remedii naturale cu doua fete
Cel mai nou articol Video:
Ce este atașamentul și cum îți influențează viața