Ce să mănânci și ce să bei ca să nu mai transpiri excesiv

Iată alimentele şi băuturile pe care trebuie să le consumi ca să nu mai transpiri excesiv.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Transpiraţia este un răspuns normal al organismului la stimulii externi, cum ar fi temperaturile crescute, exerciţiile fizice intense sau, de ce nu, situaţiile stresante, care are rolul de a regla temperatura internă a corpului.

Deşi există numeroase produse cosmetice şi proceduri care pot ţine sub control transpiraţia, putem face o schimbare benefică în privinţa acestei neplăceri consumând anumite alimente. Acestea care au capacitatea de a destresa şi de a uşura digestia, astfel încât corpul să nu mai reacţioneze exagerat, prin transpiraţie excesivă.

Iată alimentele şi băuturile pe care trebuie să le consumi ca să nu mai transpiri excesiv!

Transpiri excesiv? Iată cum te poate ajuta dieta!

Apa – desigur, e prima pe listă, pentru că este esenţa vieţii pe acest pământ. Consumă mai multă apă pentru a-ţi reduce temperatura internă a corpului. Ai nevoie de cel puţin 8 pahare cu apă zilnic!

Legume şi fructe bogate în apă – castraveţi, salată verde, spanac, pepene roşu, struguri, vinete, conopidă, ardei gras şi lista poate continua la nesfârşit. Consumă-le la fiecare masă –  mic dejun, prânz şi cină – şi chiar ca gustări între mese. Au puţine calorii, se digeră uşor şi au conţinut ridicat de apă.

Brânză, iaurt şi lapte – cu alte cuvinte, consumă alimente bogate în calciu, care are capacitatea de a regla temperatura corporală şi de a ţine în frâu transpiraţia.

Ulei de măsline – ajută foarte mult digestia, care, la rândul ei, previne creşterea temperaturii corporale şi apariţia transpiraţiei.

Ovăz – este bogat în fibre şi sărac în grăsimi, motiv pentru care este bine tolerat de stomac şi uşor de digerat. Corpul nu mai este astfel nevoit să facă un efort suplimentar, deci să îşi crească temperatura internă, iar tu nu mai transpiri excesiv.

Migdale – sunt o sursă excelentă de magneziu, mineral care îmbunătăţeşte digestia, întăreşte sistemul imunitar şi previne stările anxioase. Alte alimente bogate în magneziu sunt spanacul, soia şi dovleacul.

Cartofii dulci – conţin multe vitamine şi ajută la ameliorarea stărilor de nervozitate, îndepărtează stresul şi reduc tensiunea arterială, toţi aceştia fiind factori bine-cunoscuţi ai transpiraţiei excesive.

Banane – sunt bogate în potasiu, mineral cu multiple beneficii pentru sistemul nervos, dar şi cu un rol important în reglarea nivelului de electroliţi din organism, care menţin hidratarea. Totodată, bananele conţin mult magneziu şi vitamina B6, care ajută la menţinerea sistemului nervos şi reglează digestia.

Ceai verde – este recunoscut pentru efectele sale calmante. Conţinutul bogat în antioxidanţi asigură eliminarea toxinelor din corp, care, dacă se acumulează în exces, pot duce la transpiraţie excesivă cu miros neplăcut.

Sursa foto: Shutterstock
Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân