Lasagna cu dovlecei: reţetă, valori nutriţionale, beneficii pentru sănătate

  • Publicat:
Lasagna cu dovlecei: reţetă, valori nutriţionale, beneficii pentru sănătate
Sursa foto: Shutterstock

Lasagna cu dovlecei este o reţetă extrem de delicioasă, cu puţine calorii, fără gluten şi cu foarte multe legume. Nici nu vei simţi lipsa foietajului şi vei putea mânca fără să duci grija kilogramelor în plus.

Reţeta de astăzi conţine doar 275 de calorii, iar valorile nutriţionale arată mai bine decât ne-am fi aşteptat. În plus, se pregăteşte în 30 de minute şi este gata într-o oră şi 30 de minute.

Lasagna cu dovlecei: ingrediente

  • 500 g carne tocată de vită;
  • 1 1/2 linguriţe de sare Kosher;
  • 1 linguriţă de ulei de măsline;
  • 1/2 ceapă mare tocată;
  • 3 căţei de usturoi mărunţiţi;
  • 1 conservă de pastă de tomate;
  • 2 linguriţe de busuioc uscat;
  • piper negru după gust;
  • 3 dovlecei medii tăiaţi felii;
  • 1/4 cană de parmezan;
  • 1 1/2 cană de brânză ricotta;
  • 1 ou mare;
  • 400 g de brânză mozzarella.

Lasagna cu dovlecei: mod de preparare

Într-o oală medie se adaugă carnea şi se asezonează cu sare, iar apoi se pune în strecurătoare pentru a se îndepărta grăsimea. Mai apoi, se ia o tigaie în care se adaugă uleiul de măsline şi se pun la călit ceapa şi usturoiul timp de 2 minute. Carnea se adaugă iar în oală alături de sosul de tomate, sare, piper şi busuioc. Se lasă la foc mic timp de 30-40 de minute, cu capacul pus. Nu adăuga apă pentru a nu subţia sosul.

Între timp, se taie dovleceii felii subţiri, se pune sare şi se lasă deoparte timp de 10 minute. Se pun într-un prosop şi se elimină excesul de apă prin stoarcere. Se pun pe grill şi se lasă pe fiecare parte câte 2-3 minute, până capătă o culoare aurie.

Se pune cuptorul la preîncălzit la 200° C. Într-un bol mediu se amestecă bine brânza ricotta, parmezanul şi oul.

În vasul în care se va face lasagna se adaugă un strat de sos cu carne, iar apoi un strat de dovlecei, urmat de un strat de mix de brânză, peste care se pun bucăţile de mozzarella. Repetă procesul până foloseşti toate ingredientele. Ultimul strat rămas ar trebui să fie de dovlecei şi sos pe care să-i acoperi cu folie de aluminiu şi să-i laşi la cuptor timp de 30 de minute.

După cele 30 de minute, îndepărtează folia şi lasă-l încă 20 de minute la cuptor pentru a se închega sosul. Mai apoi, din nou scoate lasagna din cuptor şi adaugă mozzarella şi las-o încă 10 minute pentru a se topi. După ce o scoţi din cuptor, las-o să se răcească timp de 5-10 minute înainte de servire.

Lasagna cu dovleicei: valori nutriţionale/ porţie

  • Calorii: 275
  • Grăsimi: 13g
  • Grăsimi saturate: 7g
  • Colesterol: 84mg
  • Sodiu: 648mg
  • Carbohidraţi: 13g
  • Fibre: 2,5g
  • Zahăr: 5g
  • Proteine: 26g

Dovlecei: beneficii

Dovleceii nu conţin grăsimi şi sunt bogaţi în apă şi fibre. De asemenea, conţin cantităţi mari de Vitamina B6, riboflavin, acid folic, Vitamina C, K şi minerale precum potasiu şi magneziu. Bineînţeles, să nu uităm de proprietăţile sale antioxidante şi antiinflamatorii.

Îmbunătăţeşte digestia. Odată ce ai introdus acest ingredient minune în dieta ta vei ajuta la îmbunătăţirea digestiei, inclusiv reducerea constipaţiei şi a altor probleme digestive. Este un aliment bogat ăn apă şi, totodată conţine cantităţi semnificative de fibre, electroliţi şi alţi nutrienţi necesari pentru un sistem digestiv sănătos. Consumat în mod regulat, poate preveni ulerul şi cancerul de colon.

Încetineşte procesul de îmbătrânire. Procesul de îmbătrânire este un rezultat al activităţii toxinelor, a radicalilor liberşi şi a inflamaţiilor la care corpul este expus de-a lungul anilor. Toate acestea pot fi reduse de alimente antioxidante şi antiinflamatorii, iar  dovleceii ajută la eliminarea acestora din corp.

Scade nivelul glicemiei. Diabetul şi glicemia ridicată sunt probleme care apar în urma unei diete bogate în carbohidraţi nesănătoşi şi scăzute în fibre. Odată ce consumi dovleceii, creşte şi consumul necesar de fibre, iar astfel reduci cantitatea de carbohidraţi pentru că dispare senzaţia de foame.

Aceste schimbări în dietă pot ajuta la reducerea nivelului glicemiei şi creşterea sensibilităţii la insulină, mai exact, corpul nu va mai cere cantităţi excesive de insulină pentru a produce zahăr, iar astfel se reduc şi şansele apariţiei diabetului. Studiile arată că cel puţin 30 de grame de fibre consumate zilnic reduc semnificativ riscul apariţiei diabetului.

Asigură circulaţia sângelui şi o inimă sănătoasă. Fiind un aliment scăzut în grăsimi şi sodiu, dar bogat în fibre şi potasiu, dovlecelul are proprietăţi care ajută la menţinerea circulaţiei sângelui.

Îmbunătăţeşte vederea. Dovleceii sunt o sursă de antoxidanţi care protejează sănătatea şi conţin inclusiv Vitamina C, betacaroten, mangan, zeaxantină şi luteină. Zeaxantina şi luteina ajută la ămbunătăţirea vederii şi luptă împotriva radicalilor liberi, reducându-se astfel riscul dezvoltării afecţiunilor vederii care apar odată cu înaintarea în vârstă: glaucom, cataractă şi degenerarea maculară.

Oferă energie. Fiind un aliment bogat în Vitamina B, în special în acid folic, riboflavin şi B6, ajută la accelerarea producerii energiei în corp, iar astfel se reduce starea de oboseală şi îmbunătăţeşte dispoziţia.

Ajută la scăderea în greutate. Dovleceii sunt alimente scăzute în calorii şi bogate în apă şi fibre, fiind o sursă ideală pentru cei care vor să scape de kilogramele în plus.

Îmbunătăţeşte funcţiile tiroidei şi glandei suprarenale. Dovleceii conţin cantităţi uriaşe de Vitamina C şi polifenoli, în special în coajă. În urma studiilor realizare de Univeristatea Devi s-au descoperit beneficiile cojii de dovlecei, fiind observate efectele pozitive asupra tiroidei şi a glandelor suprarenale. În plus, compuşii au ajutat la reglarea nivelului de insulină.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân