CSÎD a încercat – Prăjitură de vară cu cireşe în coniac şi migdale. Reţetă doar cu 2 ouă!

Când se răceşte prăjitura de vară cu cireşe în coniac şi migdale este super delicioasă. Iar cireşele macerate în coniac au un gust formidabil, ca din compot.
  • Publicat:
CSÎD a încercat - Prăjitură de vară cu cireşe în coniac şi migdale. Reţetă doar cu 2 ouă!
CSÎD a încercat - Prăjitură de vară cu cireşe în coniac şi migdale. Reţetă doar cu 2 ouă! foto Mădălina Drăgoi

Cum se apropie jumătatea lui iulie toţi iubitorii de cireşe din România, ştiu şi simt că recolta e pe sfârşite. Unii mănâncă zilnic cireşe, pun le pun la congelat, alţii fac compot, alţii dulceaţă, iar alţii… prăjituri. Am testat o reţetă delicioasă de prăjitură de vară cu cireşe întregi în coniac (pot fi şi în lichior), cu migdale măcinate. Este uşor de preparat şi probabil mulţi o vor repeta. 

Prăjiturille, tartele cu fructe sunt perfecte pentru sezonul cald. Aşadar, încercaţi să consumaţi cât mai des deserturi sănătoase, cu puţin zahăr şi fără aditivi, coloranţi sau conservanţi.

De ce ingrediente este nevoie pentru prăjitura de vară cu cireşe şi midgale?

Iată ingredientele de care aveţi nevoie înainte de a vă apuca de treabă – 2 ouă mari, 4 linguri de migdale măcinate cât mai fin sau de făină de migdale, 1 lingură de făină albă, 3, 4 linguri de zahăr, 20 g de unt, 2 linguri smântână grasă, o mână bună de cireşe pe care le-aţi lăsat la macerat în coniac (sau alt alcool) câteva ore. Şi evident este nevoie de atenţie atunci când o mâncaţi pentru a nu vă ”împiedica de… sâmburi”. Sau pentru mai multă siguranţă îi puteţi elimina.

Prăjitură de vară cu cireşe în coniac şi migdale – reţetă

Ingrediente

  • 3 linguri de migdale măcinate cât mai fin
  • 1 lingură de făină albă
  • 20 grame unt topit
  • 3, 4 linguri de zahăr
  • 2 linguri de smântână grasă
  • o mână de cireşe cu sâmburi coniac
  • Hârtie de copt

Mod de preparare

Într-un bol adăugaţi ouăle şi le bateţi cu ajutorul unui mixer împreună cu zahărul, migdalele, făina, smântâna şi untul topit. În vasul de copt (o cratiţă, o oală medie) se pune hârtia de copt, cireşele stoarse de alcool. Peste ele se toarnă compoziţia. Se lasă circa 30, 40 de minute la cuptor la foc mediu. Ca de fiecare dată testul scobitoarei este cel care ajută să verificăm dacă aluatul s-a copt. Poftă bună şi atenţie la sâmburi!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”