Top intervenţii estetice în România

Care au fost cele mai cerute intervenţii în cabinetele medicilor esteticieni în 2018? Ce se poartă la nivel mondial în materie de intervenţii minimun invazive
  • Publicat:
Top intervenţii estetice în România
foto 123RF

Se tot vorbeşte în lume despre cât de frumoase sunt româncele. Cu sau fără voia noastră, aspectul fizic al femeilor românce a devenit un soi de carte de vizită. Cu toate acestea, stima de sine nu este întotdeuna la cote optime. Mai mult, multe românce visează să îşi corecteze cu ajutorul medicului estetician diverse defecte. Unele o fac chiar înainte de a împlini 18 ani, cu acordul părinţilor. Am stat de vorbă cu dr. Andrei Gregorian, medic primar, specialist în chirurgie plastică şi reconstructivă despre cât de frumoase îşi doresc româncele să fie şi despre intervenţiile cele mai cerute în cabinetele de estetică

CSÎD: Din punctul dvs de vedere, ce nemulţumiri au româncele în ceea ce priveşte aspectul fizic?
Dr. Andrei Gregorian:
După cum se ştie, româncele sunt printre cele mai frumoase femei din lume. Acest lucru nu le-a oprit să îşi dorească să fie din frumoase şi mai frumoase. Astfel, din punctul meu de vedere pacientele de la noi din ţară îşi doresc îmbunătăţiri la nivel corporal. Sânii voluminoşi sunt la mare căutare în rândul pacientelor, urmat de fese. La nivel facial multe paciente consideră că este nevoie de îmbunătăţiri cum ar fi buzele, pomeţii sau umplerea şi netezirea ridurilor.

Intervenţii estetice – minorele au nevoie de acordul părinţilor pentru proceduri estetice

CSÎD: Care ar fi un maximum şi un minum al vârstei pacientelor care v-au trecut pragul?
Dr. Andrei Gregorian:
Procedurile de estetică, în special minim invazive, nu au neapărat o limită. Cea mai tânără pacienta care a trecut pragul clinicii a fost în vârstă de 16 ani (caz în care procedura s-a efectuat cu acordul scris al părinţilor şi în prezenţa lor), iar limita superioară s-a situat la 94 de ani.

Intervenţii estetice – ce schimbări au făcut româncele în cabinetele de estetică
 

CSÎD: Care au fost cele mai cerute intervenţii din sfera esteticii în 2018 ?
Dr. Andrei Gregorian:
Dacă ar fi să fac un rezumat al anului 2018, aş spune că procedurile de chirurgie plastică au fost la mare căutare. Astfel, volumizarea corporală cu implanturi mamare sau fesiere, lipoaspiraţia şi volumizarea sânilor şi a feselor cu grăsime proprie au fost printre primele în topul preferinţelor. La nivel facial, pacientele din România şi-au dorit buze mai voluminoase şi mici corecţii cu ajutorul acidului hialuronic sau botox-ului. Dacă implanturile mamare sunt deja cunoscute, ele constând în efectuare unei incizii şi inserţia implantului urmată de suturare şi recuperare, ineditul îl constă lipoaspiraţia şi lipofilling. Practic, în urma lipoaspiraţiei grăsimea nedorită de la nivel corporal este absorbită cu ajutorul unei canule. Ulterior, este prelucrată şi reinjectată acolo unde pacienta doreşte volumizarea. Zonele cele mai cerute sunt la nivelul sânilor şi feselor şi, mai rar, la nivel facial.
 

Intervenţii estetice – ce mici îmbunătăţiri li se cer esteticienilor de pe mapamond 

CSÎD: Ce trenduri în materie intervenţii minim invazive în estetică sunt la nivel mondial?
Dr. Andrei Gregorian:
La nivel mondial buzele volumizate rămân printre cele mai căutate. Liftingul non-chirurgical cu fire de suspensie este de asemenea, în top, iar terapia cu Botox rămâne  în trend.

Dr. Andrei Gregorian, medic primar, specialist în chirurgie plastică şi reconstructivă

Dr Andrei Gregorian
 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Uleiul de argan: riscuri şi beneficii
Uleiul de argan: riscuri şi beneficii
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân