Stejarul este un arbore foios, foarte rãspândit şi cunoscut în regiunile de câmpie şi de deal. Are o tulpinã dreaptã, înaltã de pânã la 50 m şi coroanã largã cu ramuri puternice, bine dezvoltate, impunãtoare prin dimensiunile ei.
Gorunul, cum mai este cunoscut, este un arbore foarte rezistent, cunoscându-se exemplare care au supravieţuit de-a lungul multor secole. Scoarţa este de culoare brun-închis, adânc brãzdatã.Frunzele au aspect caracteristic având 5-7 perechi de lobi rotunjiţi.La fel de caracteristice sunt şi fructele, ghindele.
În scop medicinal, de la stejar se recolteazã scoarţa, şi anume de pe ramurile tinere de pânã la 3 ani, primãvara, în luna martie.
Scoarţa de stejar conţine taninuri (acid galic, acid elagic şi acid cvercitanic), cvercitol, pectine, rãşini şi sãruri minerale.
Principiile active din scoarţa de stejar au acţiune astringentã, antidiareicã, hemostaticã, dezinfectantã.
Datoritã substanţelor conţinute, scoarţa de stejar are utilitate în diaree, enteritã, gastritã, ulcer gastric şi duodenal, hemoroizi, precum şi în faringite, stomatite, gingivite, plãgi, degerãturi, arsuri şi pentru combaterea transpiraţiei excesive la nivelul picioarelor.
Administrare:
Se preparã un decoct din 2 linguriţe de scoarţã mãrunţitã la 1 canã cu apã. Se fierbe timp de 20-30 de minute. Pe parcursul unei zile se beau 2 cãni de ceai neîndulcit, între mese.
Pentru tratarea stomatitelor, faringitei, gingivitei se face gargarã cu decoctul preparat din 3-4 linguriţe de scoarţã mãrunţitã, la 1 canã cu apã.
Pentru tratarea hemoroizilor, a transpiraţiei excesive a picioarelor şi în caz de degerãturi, se fac spãlãturi locale cu un decoct preparat din 20-30 g de scoarţã de stejar la 1 litru de apã.