Iederă (Hedera helix)

Denumire științifică: Hedera helix
Denumire populară: Iederă
Iederă (Hedera helix)

Descriere

Iedera este o plantă agăţătoare, folosită ca plantă ornamentală dar şi în scop terapeutic. Creşte în locuri umbroase şi umiditate crescută, prin păduri, stânci şi soluri calcaroase, rezistentă chiar şi în anotimpul rece, putând degera doar la geruri puternice.

În scop terapeutic se folosesc frunzele verzi de pe lăstarii tineri, şi rareori mugurii.

Compoziţie

Iedera conţine saponine, tanini, glicozizi, flavonozide,  steroli, minerale şi acizi organici.

Acţiune

Iedera are efect antimicotic, expectorant, cicatrizant, antiparazitar, antireumatic, antibiotic, antispastic, vasodilatator, antidiareic, febrifug şi  analgezic.

Indicaţii terapeutice

Preparatele fitoterapeuticepe bază de iederă sub formă de infuzie sau decoct  sunt indicate  în boli reumatice, afecţiuni nevralgice (nevralgia sciatica, nevralgia cervico-brahială, intercostală, nevralgia de trigemen), migrena, bronşite, tuse spastică, tulburări menstruale, .

Sub formă de infuzie, decoct, spălături şi băi locale, compresăsau  cataplasmă, iedera are efect benefic în celulita, micoze, veruci, luxaţii, arsuri şi insolaţii.

Precauţii şi contraindicaţii

Nu se recomandă să se depaşească doza maxim admisă, aâand acţiune emeto-cataractică, ducând la intoxicaţii, în special la copii.

Planta este toxica, iar consumul ei se recomandă doar cu avizul medicului. De asemenea, contactul cu frunzele determină alergie sau iritatii de contact, iar consumul fructelor provoacă vărsături, tremurături, migrene sau diaree.

Informațiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu înlocuiesc tratamentele medicale, ci le completează. Gândul Media Network S.R.L nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereușită vreunui tratament. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel. CSID nu furnizează sfaturi medicale similare celor pe care le puteți primi de la medicii care efectuează consultația si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu își propune să înlocuiască consultul medical de specialitate, informația prezentata pe acest site are un caracter informativ.

Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Vezi Plante medicinale în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Tratamentul personalizat în cancerul colorectal