Astragalus (Astragalus membranaceus)

Denumire științifică: Astragalus membranaceus
Denumire populară: Astragalus
Astragalus (Astragalus membranaceus)

Descriere

Numit şi Huang qi,  Astragalus este orginar din Mongolia şi din unele părţi ale Chinei şi, ca urmare, a fost folosit timp de mii de ani în medicina tradiţională chineză. Chinezii cred că planta tonifică Qi-ul (sau vitalitatea inerentă a corpului) şi ajută la înfrângerea debilităţii.

Este utilizat la prepararea de decocturi prin fierbere în apă, dar este adăugat şi la supă şi pilaf pentru realizarea unor alimente medicinale.

Atât florile, cât şi rădăcinile de astragalus sunt galbene, iar rădăcinile mai viu colorate sunt considerate superioare calitativ şi mai scumpe.

Rădăcinile de astragalus se recoltează toamna, de la plante cu vârste mai mari de 4 ani şi se folosesc la prepararea de decocturi, se adaugă la mâncăruri sau se condiţionează în tablete, capsule sau extracte lichide.
 

Compoziţie

Printre compuşii identificaţi în rădăcina de astragalus se numără saponinele, flavonoidele, polizaharidele, fitosterolii şi aminoacizii.

Acţiune

Saponinele şi flavonoidele au proprietăţi antioxidante, iar saponinele au şi efect hepatoprotector. Flavonoidele dau culoarea galbenă a rădăcinii. Rolul polizaharidelor şi al saponinelor a constituit subiectul unor cercetări, ambele grupe de componente părând să stimuleze imunitatea.

Printre alte acţiuni medicinale ale astragalusului se numără  ameliorarea funcţiei renale, acţiunea diuretică moderată, antihipertensivă, reparatorie tisulară şi de recuperare după hemoragii (inclusiv după naştere), creşterea rezistenţei la frig şi creşterea motilităţii spermei la bărbaţii infertili.

Indicaţii terapeutice

Stimulează sistemul imunitar, combate răceala şi infecţiile virale, ajuvant pentru pacienţii cardiaci, lipsiţi de energie etc.

Administrare:

– Decoct: se pune o linguriţă de rădăcină într-o cană cu apă, care se fierbe 10-15 minute. Se bea de 3 ori pe zi.

– Tinctură: 2-4 ml de tinctură de 3 ori pe zi.

Precauţii şi contraindicaţii

Astragalusul este recomandat pentru infecţiile cronice (sau persistente), dar nu şi în afecţiunile acute.

Planta le este contraindicată femeilor însărcinate şi celor care alăptează.

Informatiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu inlocuiesc tratamentele medicale, ci le completeaza. SC TITLURI QUALITY S.R.L nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. CSID nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ.