Visele pot fi citite! Oamenii de ştiinţă au aflat cum

Ţi s-a întâmplat probabil, şi nu doar o dată, să nu îţi mai aminteşti ce ai visat? Eu am trecut de nenumărate ori prin aşa ceva şi zău că e stresant. Adică, cum adică să nu-mi amintesc eu ceva ce cu mintea mea am visat?
  • Publicat:
Visele pot fi citite! Oamenii de ştiinţă au aflat cum

Ţi s-a întâmplat probabil, şi nu doar o dată, să nu îţi mai aminteşti ce ai visat? Eu am trecut de nenumărate ori prin aşa ceva şi zău că e stresant. Adică, cum adică să nu-mi amintesc eu ceva ce cu mintea mea am visat?

Ei bine, se întrevede o veste bună la orizont: specialiştii în neurologie par să fi reuşit, cam în proporţie de 60%, să ne descifreze visele cu ajutorul imaginilor scanate prin intermediul tomografiei computerizate.


În plus, cercetătorii au ambiţii măreţe în privinţa acestui subiect şi spun că ne pot chiar ghici emoţiile pe care le experimentăm pe parcursul viselor.


„Am reuşit să descifrăm conţinutul visului prin simpla citire a activităţii cerebrale, care, culmea, s-a potrivit aproape perfect cu ceea ce a descris subiectul după trezire”, susţine profesorul Yukiyasu Kamitani, autorul studiului.


Deşi este puţin probabil ca visele să poată fi citite în întregime doar din analiza creierului, experţii ne asigură că nu va fi posibilă niciodată tehnica prin care gândurile oamenilor vor putea fi intuite fără ca ei să îşi dea seama de acest lucru.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân