Vedetele, în roz pentru strângerea de fonduri pentru combaterea cancerului de sân

Mai multe vedete din România s-au îmbrăcat în roz pentru a susține strângerea de fonduri pentru combaterea cancerului de sân.
19.09.2020 |

Mai multe vedete din România au participat la evenimentul organizat de Fundația Renașterea, pentru a pune la punct ultimele detalii înainte de cursa digitală Race for the Cure. Această cursă are ca scop strângerea de donații pentru ca femeile din România să poată avea acces la investigații și tratament de prevenire și combatere a cancerului de sân și de col uterin.

România se numără printre cele 31 de țări europene care se alătură strângerii de fonduri în scopul prevenției și combaterii cancerului la femei. Anul acesta, deși mai multe nume cunoscute din România s-au îmbrăcat în roz, cea de-a șasea ediție se va desfășura online, în perioada 25-27 septembrie.

Prof. Dr. Alexandru Rafila a vorbit invitatelor despre importanța controalelor medicale pentru depistarea precoce a afecțiunilor sânului sau cele genitale, chiar și în perioada pandemiei, iar Nicu Bocancea, master florist internațional, a îmbrăcat locația evenimentului în roz și a dăruit fiecărei doamne prezente la eveniment un colier pe care împreună l-au ornat cu flori naturale.

Mesajele vedetelor

Mama a fost asistent medical in Institutul Oncologic din Bucuresti aproape toata viata. Multe povesti din copilaria mea erau despre bolnavi de cancer. Si nu aveau un final fericit. Acum, datorita investigatiilor mult mai performante, cancerul de san, de exemplu, poate fi invins daca este depistat in faza incipienta. La fel si cel de col uterin. Doar ca multe femei din Romania nu pot face aceste teste. Cu o inscriere in cursa virtuala “Race for the Cure” oferiti o testare Papanicolau si cu 4 inscrieri daruiti o mamografie acestor femei. La cursa participa zeci de tari iar daca dumneavoastra locuiti in Franta, de plida, si va inscrieti de acolo, puteti alege ca donatia sa mearga catre Romania, la Fundatia Renasterea ❤. Hai sa facem bine!, este indemnul Andreei Esca, Ambasadorul Fundatiei Renasterea in Romania.

Hey, generatia Abracadabra, ma auziti? Pe 25 – 26 – 27 septembrie toata Europa alearga in #ROZ! Va rog sa fiti alaturi de mine, sa intrati in echipa mea, sa fim puternici impreuna si sa ne aratam sustinerea in lupta impotriva cancerului. De la voi de acasa, din parc, din curte, de pe banda de alergat, putem cu totii sa aratam Europei ca suntem uniti si ca ne pasa de sanatatea noastra si a femeilor de langa noi. Eu promit sa parcurg km de plimbare cu caruciorul, ca sa imi arat sustinerea! Dar echipa mea va fi mai puternica daca si voi veti face parte din ea: 1 inscriere = 1 testare gratuita. „Biletul” tau de intrare poate reprezenta exact acea testare facuta la timp, care va salva viata unei femei, este strigarea de pe social media prin care Dana Rogoz.