Universitatea Carol Davila şi dr. Vanessa Youness pregătesc un studiu revoluţionar pentru medicina alternativă

Un studiu medical despre glanda pineală şi rolul acesteia într-o serie de boli precum Alzheimer ori Parkinson se poate finaliza cu informaţii importante pentru vindecarea acestora.
  • Publicat:
Universitatea Carol Davila şi dr. Vanessa Youness pregătesc un studiu revoluţionar pentru medicina alternativă

Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila va colabora cu Dr Vanessa Youness, într-un proiect în premieră în România şi anume studiul efectelor decalcifierii glandei pineale, în cadrul doctoratului “Studiu clinic şi chimico-toxicologic privind influenţa principiilor active din diferite produse vegetale asupra tulburărilor asociate consumului de xenobiotice “.

Glanda pineală este o glandă a sistemului endocrin, o formaţiune mică şi conică a creierului, responsabilă pentru secreţia de melatonină, cu un rol fundamental în reglarea somnului şi a stării de veghe. Studiile preliminarii arată că după vârstă de 3 ani, 90% din populaţie are glanda pineală calcifiată şi inactivă, în special din cauza florului din apă reţelei publice potabile, a celui aflat în pasta de dinţi sau a pesticidelor şi chimicalelor cu care intrăm în contact în viaţă de zi cu zi.

Calcifierea glandei pineale este asociată cu o serie de boli în literatura medicală, dintre care menţionăm: tulburări circadiene, dezechilibre hormonale (melatonina scăzută), insomnie, dureri lombare, accidente vasculare, Alzheimer sau Parkinson.

Dr Vanessa Youness speră că acest studiu să aducă o schimbare masivă de perspectiva în ceea ce priveşte validitatea medicinei integrative, ca fiind generatoare de efecte curative multiple asociate totodată cu lipsa efectelor secundare nedorite. “Considerăm un privilegiu şi o oportunitate excepţională ca prin intermediul acestui doctorat să punem o piatră de temelie în ameliorarea şi remedierea acestor afecţiuni severe”, a declarat dr. Vanessa Youness.


“Şi aşteptăm cu nerăbdare rezultatele acestui studiu cu componentă analitică, dar şi cu cercetare in vitro, ce se va desfăşura pe durata a 4 ani, la capătul cărora, în calitate de deschizători de drumuri, vom fi mândri să împărtăşim descoperirile cu comunitatatea ştiinţifică internaţională,  dar şi cu publicul larg.”

Deşi de o importantă crucială, astăzi se vorbeşte puţîn despre glanda pineală şi despre rolul fundamental pe care îl are în buna funcţionare a organismului. Studiile ştiinţifice coerente referitoare la tehnicile de decalcifiere sunt rarisime şi insuficient dezvoltate, cu atât mai puţin conduse şi validate de o instanţă cu autoritate precum Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila.

Participarea Fundaţiei la doctoratul lansat de Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila privitor la tehnicile de decalcifiere a glandei pineale, vine ca o continuare firească a dorinţei doamnei dr. Vanessa Youness de a maximiza beneficiile medicinii complementare şi de a le face accesibile tuturor celor aflaţi în căutarea vindecării. Dr. Vanessa Youness face eforturi de popularizare şi de educare a publicului larg cu privire la beneficiile de necontestat ale medicinii alternative, sprijinind persoanele cu probleme medicale deosebite ce nu şi-au găsit vindecarea prin mijloacele medicinii clasice.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”