Un pas important în stoparea Alzheimer

O moleculă care este capabilă să elimine plăcile de proteine beta-amiloide ce se formează la nivelul creierelor afectate de maladia Alzheimer şi să stimuleze memoria şi capacitatea de învăţare a fost testată cu succes pe şoareci, au anunţat cercetătorii din Coreea de Sud, citaţi de Reuters, notează Mediafax.
  • Publicat:
Un pas important în stoparea Alzheimer

O moleculă care este capabilă să elimine plăcile de proteine beta-amiloide ce se formează la nivelul creierelor afectate de maladia Alzheimer şi să stimuleze memoria şi capacitatea de învăţare a fost testată cu succes pe şoareci, au anunţat cercetătorii din Coreea de Sud, citaţi de Reuters, notează Mediafax.

Modul în care molecula respectivă reuşeşte să elimine acele plăci amiloide nu este încă pe deplin cunoscut de oamenii de ştiinţă.
 
Acest studiu de mică amploare, publicat în Nature Communications, lasă să se întrevadă posibilitatea dezvoltării unei metodologii eficiente pentru a vindeca boala, chiar şi atunci când aceasta s-a instalat pe deplin în creierele afectate de Alzheimer, au explicat experţii medicali în demenţă.
 
Cercetătorii asiatici nu deţin însă deocamdată nicio dovadă că metoda va funcţiona şi pe oameni şi spun că vor continua să efectueze teste pe animale timp de mai mulţi ani, înainte de a testa procedura pe pacienţi umani.
 
În prezent, nu există un tratament care să vindece maladia Alzheimer. Tratamentele actuale pot să atenueze simptomele, însă oamenii de ştiinţă vor să găsească metode pentru a preveni, a stopa şi chiar a inversa boala.
 
Cercetătorii cred că prevenirea sau îndepărtarea plăcilor amiloide ar putea ajuta pacienţii, iar multe medicamente care servesc acestui scop sunt în prezent în faza de dezvoltare.
 
Un medicament care este în continuare în etapa de testare, denumit Aducanumab, pare să stopeze procesul de formare a plăcilor amiloide, însă doar dacă medicamentul este administrat într-un stadiu incipient, înainte ca boala să avanseze şi să se extindă în creier.
 
Cercetătorii din Coreea de Sud cred că molecula pe care au descoperit-o, EPPS, este eficientă chiar şi atunci când plăcile amiloide sunt deja formate.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”