Un pahar de vin pe zi poate preveni stările depresive

Aşa cum un pahar de vin poate fi bun pentru inimă, te poate ajuta, de asemenea, să scapi de depresie, conform unui studiu realizat în Spania.
  • Publicat:
Un pahar de vin pe zi poate preveni stările depresive

Aşa cum un pahar de vin poate fi bun pentru inimă, te poate ajuta, de asemenea, să scapi de depresie, conform unui studiu realizat în Spania.
„Un pahar de băutură alcoolică pe zi, preferabil vin, poate preveni depresia”, spune cercetătorul Dr. Miguel Martinez-Gonzales, preşedintele departamentului de Medicină Preventivă şi Sănătate Publică de la Universitatea Navarra.

Anumiţi experţi care nu s-au implicat în acest studiu sunt totuşi puţin sceptici în ceea ce priveşte rezultatele. Cercetarea a găsit numai o asociere între consumul cu moderaţie de alcool şi starea emoţională pozitivă. Nu a fost demonstrată însă relaţia de cauză-efect.

“Depresia şi bolile inimii par să aibă ceva în comun pentru că acestea două împart foarte mulţi factori de protecţie, dar şi factori de risc”, spune el. Totuşi, el mai spune că prevenirea depresiei nu ar trebui să constituie un argument solid pentru a consuma alcool.

Tot el ne sfătuieşte să nu începem să consumăm alcool dacă nu suntem obişnuiţi, dar dacă totuşi consumăm, să nu depăşim mai mult de un pahar pe zi.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân
Recomandări:
Substanţele care pot creşte cu 80% riscul de avort
Substanţele care pot creşte cu 80% riscul de avort
Primul vaccin împotriva cancerului pulmonar ar putea fi gata până în anul 2030
Primul vaccin împotriva cancerului pulmonar ar putea fi gata până în anul 2030