Un nou spital de psihiatrie va primi statutul de maximă siguranţă

România are doar 4 spitale de psihiatrie de maximă siguranţă. Spitalul de Psihiatrie Cronici Poiana Mare va fi reabilitat şi va primi statul de maximă siguranţă
  • Publicat:
Un nou spital de psihiatrie va primi statutul de maximă siguranţă
Un nou spital de psihiatrie va primi statutul de maximă siguranţă, foto 123rf.com

Ministerul Sănătăţii va reda statutul de maximă siguranţă Spitalului de Psihiatrie Cronici Poiana Mare conform informaţiilor date publicităţii. În România nu există decât 4 spitale de maximă siguranţă în momentul actual, insuficiente pentru nevoile existente.

Aflată în judeţul Dolj, ministrul Sănătăţii,  Sorina Pintea a vizitat unitatea sanitară. „Am venit aici sa văd condiţiile, dar şi să discut cu personalul medical.
Aşa cum ştiţi în România sunt doar 4 spitale de maximă siguranţă, insuficient pentru nevoile actuale. Poiana Mare a mai avut acest statut şi intenţionăm să i-l redăm, dar pentru asta este nevoie de investiţii în infrastructură şi suplimentarea personalului medical. Vom aloca imediat 2 milioane de lei pentru repararea acoperişurilor a 4 pavilioane pentru care există deja licitaţii organizate si, aşteptăm devizul estimativ pentru Corpul E, care va fi pavilion pentru cazurile de maximă siguranţă, în vederea reabilitării complete. Corpul E are 32 de locuri în care vor putea fi primiţi pacienţii pe Cod Penal „ a declarat Sorina Pintea după vizită.

Asistenţii medicali din domeniu trebuie pregătiţi, iar spitalul reabilitat

În urma vizitei la Spitalul de psihiatrie cronici Poiana Mare, ministrul Sănătăţii a constat că sunt respectate condiţiile de siguranţă ale pacienţilor şi ale personalului medical, mai mult ca în alte unităţi similare.
„Am avut o discuţie bună cu personalul medical şi am abordat o problemă discutată şi cu reprezentanţii comisiei de specialitate, pregătirea asistenţilor medicali care lucrează în domeniu. Mă întorc în noiembrie pentru a verifica lucrările de reabilitare, dar şi pentru o întâlnire regională cu toţi cei implicaţi în domeniu”, a mai spus Sorina Pintea.
   

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”