Tu de câte ori faci sex într-o lună?

Aproximativ 60 la sută dintre repondenţi au spus că preferă să întreţină raporturi intime la sfârşitul săptămânii, în timp ce 30 la sută dintre subiecţi au spus că fac sex în timpul săptămânii.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Tu de câte ori faci sex într-o lună?

Un român face în medie de 12 ori sex pe lună, arată un studiu al Asociaţiei pentru Medicina Sexualităţii din România (realizat pe un eşantion de 1.200 de persoane), în vreme ce occidentalii fac amor de opt ori pe lună.

Astfel, potrivit unui studiu referitor la obiceiurile sexuale, realizat de site-ul www.prevention.com, mai mult de 40 la sută dintre repondenţi fac sex de cel puţin două ori pe săptămână.

Mai mult, 17 la sută dintre subiecţi au răspuns că fac sex o dată pe lună, în timp ce 14 la sută au răspuns că se întâmplă să treacă şi o lună până să întreţină raporturi intime cu partenerul.

Potrivit studiului online, realizat pe un eşantion de peste 2.000 de persoane, aproximativ 60 la sută dintre repondenţi au spus că preferă să întreţină raporturi intime la sfârşitul săptămânii, în timp ce 30 la sută dintre subiecţi au spus că fac sex în timpul săptămânii.
În funcţie de momentul zilei, subiecţii au răspuns în proporţie de 45 la sută că preferă sexul înainte de somn, peste 20 la sută – sexul de dimineaţă şi doar 10 la sută întreţin raporturi intime după-masă.

„Este de preferat sexul de dimineaţă, deoarece atunci energia e la cote maxime. În plus, persoanele care fac sex dimineaţa se simt bine pe tot parcursul zilei, deoarece se eliberează în organism hormoni precum oxitocina”, spune dr. Eva Cwynar, medic endocrinolog la Universitatea California din Los Angeles.

Iar în ceea ce priveşte durata normală a unui act sexual, studiile arată că ideal ar fi între 3 şi 13 minute. O partidă de amor care se încheie subit în 1-2 minute este clar un caz de ejaculare precoce
O partidă de amor durează între 10 şi 20 de minute
Recenta cercetare arată că 40 la sută dintre subiecţi spun că o partidă de amor durează între 10 şi 20 de minute, 11 la sută au răspuns că un act sexual durează 40 de minute, iar 4 la sută – mai puţin de 10 minute.

Însă fiecare cuplu trebuie să aibă propriul său ritm. Nu performanţa contează, pentru că astfel oamenii se pot alarma. În plus, se poate dezvolta anxietatea de performanţă, dacă persoana respectivă ştie că în câteva minute actul sexual trebuie să se încheie. Important este ca cei doi parteneri să atingă orgasmul, deşi femeile nu ajung întotdeauna la punctul culminant, pentru că aşa «scrie» în codul lor, sunt de părere specialiştii.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”