Transpiraţia excesivă are leac!

Veşti bune pentru persoanele suferind de hiperhidroză sau transpiraţie excesivă! Cea mai nouă tehnologie anti-hiperhidroză le promite o amelioare substanţială a vieţii.
Autor: Elena Nistor
Transpiraţia excesivă are leac!

Veşti bune pentru persoanele suferind de hiperhidroză sau transpiraţie excesivă! Cea mai nouă tehnologie anti-hiperhidroză le promite o amelioare substanţială a vieţii.

Mira Day este un aparat care acţionează asupra glandelor sudoripare prin intermediul unui stimul încărcat cu energie elecromagnetică, „topindu-le”. Metoda este non-invazivă şi a fost aprobată deja de FDA.

Procedura se desfăşoară în două şedinţe, de obicei realizate la circa 3 luni distanţă, însă rezultatele apar imediat după prima şedinţă, susţine medicul dermatolog Cameron Rokhsar din New York, care deja foloseşte Mira Day pentru pacienţii săi.

“Pacienţii mi-au spus că transpiraţia de la axilă s-a redus în proporţie de 50 – 60 de procente după prima sesiune, iar după cea de-a doua, procentul este de 80 – 90 %”, a explicat Rokhsar.

O şedinţă durează circa o oră, iar pacientul primeşte anestezie locală pentru a evita orice durere. După şedinţă, zona este uşor inflamată, sensibilă la atingere, însă, după cum spune specialistul, nimic care să nu poată fi gestionat.

Statisticile arată că circa o persoană din 5 suferă de hiperhidroză. Înainte de apariţia aparatului Mira Dry, injecţiile cu toxină botulinică erau singura soluţie pentru a stopa transpiraţia excesivă, însă dezavantajul acestora este că efectul se menţine doar 6 luni.

Sursa: Foxnews.com