Tom Hardy, tată pentru a doua oară!

Actorul britanic Tom Hardy, care s-a remarcat în ultimii ani în mai multe filme de succes, precum "Mad Max: Drumul furiei", "Cavalerul negru: Legenda renaşte", "Un spion care ştia prea multe", "Începutul" şi "RocknRolla", va deveni tată pentru a doua oară, informează site-ul revistei People, citat de Mediafax.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Tom Hardy, tată pentru a doua oară!

Actorul britanic Tom Hardy, care s-a remarcat în ultimii ani în mai multe filme de succes, precum „Mad Max: Drumul furiei”, „Cavalerul negru: Legenda renaşte”, „Un spion care ştia prea multe”, „Începutul” şi „RocknRolla”, va deveni tată pentru a doua oară, informează site-ul revistei People, citat de Mediafax.

Tom Hardy şi soţia lui, actriţa şi cântăreaţa Charlotte Riley, au fost prezenţi, joi seară, la premiera londoneză a celui mai recent film în care joacă starul britanic, lungmetrajul „Gangsteri de legendă/ Legend”.

În ciuda unei siluete rotunjite serios de sarcină, Charlotte Riley, în vârstă de 33 de ani, a pozat cu mult aplomb în faţa jurnaliştilor, pe covorul roşu, alături de soţul ei.

Bebeluşul, care se va naşte la începutul anului viitor, va fi primul copil al cuplului.

Tom Hardy, în vârstă de 37 de ani, mai are un fiu – Louis Thomas, în vârstă de 7 ani – dintr-o relaţie anterioară.

 

Tom Hardy şi Charlotte Riley s-au logodit în vara anului 2010 şi s-au căsătorit în iulie 2014.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”