Taylor Swift a dat 40 de milioane de dolari pentru a-şi asigura…picioarele!

Cântăreaţa americană Taylor Swift, în vârstă de 25 de ani, şi-a luat câteva măsuri de precauţie împotriva unor posibile accidentări înainte de debutul turneului ei mondial "1989 World Tour" şi şi-a asigurat picioarele contra sumei de 40 milioane de dolari, afirmă presa americană.
Taylor Swift a dat 40 de milioane de dolari pentru a-şi asigura…picioarele!

Cântăreaţa americană Taylor Swift, în vârstă de 25 de ani, şi-a luat câteva măsuri de precauţie împotriva unor posibile accidentări înainte de debutul turneului ei mondial „1989 World Tour” şi şi-a asigurat picioarele contra sumei de 40 milioane de dolari, afirmă presa americană.

Această sumă pare excesiv de mare, însă show-urile artistei americane debordează de energie, iar managerii cântăreţei au dorit să se asigure împotriva unor posibile accidentări ale cântăreţei care ar putea să îi pericliteze cariera, înainte de debutul acestui turneu mondial, informează contactmusic.com, citat de Mediafax.

„Pare un fapt absurd, dar dacă picioarele ei păţesc ceva, atunci Taylor Swift nu va mai putea să îşi ducă la capăt spectacolele”, a declarat o sursă pentru tabloidul The National Enquirer. „Cariera ei, care acum valorează 200 milioane de dolari, ar fi în mare bucluc”, a adăugat aceeaşi sursă.

Cu toate acestea, Taylor Swift s-a declarat „ruşinată” atunci când a aflat cât valorează picioarele sale. „Însă suma de 40 milioane de dolari a şocat-o. E chiar ruşinată de acest lucru”, a mai spus aceeaşi sursă.

Turneul mondial al vedetei americane, „1989 World Tour”, va debuta pe 20 mai cu un show în statul american Louisiana. Apoi, Taylor Swift va susţine concerte în multe ţări de pe patru continente – America de Nord, Europa, Australia şi Asia.

Taylor Swift a reuşit să câştige admiraţia adolescenţilor şi a tinerilor cu un mix de piese de dragoste emoţionante, precum „We Are Never Ever Getting Back Together” şi „I Knew You Were Trouble”. Taylor Swift, în vârstă de 25 de ani, care a devenit cunoscută în 2006, şi-a lansat pe 27 octombrie cel de-al cincilea album, intitulat „1989”.

Fiecare dintre albumele de studio ale cântăreţei s-a vândut în peste 4 milioane de exemplare în Statele Unite ale Americii.

Potrivit revistei Billboard, Taylor Swift este artistul cu cele mai mari vânzări pe platformele digitale din toate timpurile. De asemenea, recent, cântăreaţa Taylor Swift a fost desemnată, pentru a doua oară, Femeia Anului de revista Billboard, devenind astfel singura artistă care a câştigat de mai multe ori această distincţie.

Cântăreaţa country pop Taylor Swift a obţinut deja şapte premii Grammy, 16 American Music Awards şi 20 Billboard Music Awards.

Iubirea garantează sex de calitate?
Iubirea garantează sex de calitate?
Cel mai nou articol Video: