SHE (Strong, HIV positive, Empowered women), program de sprijinire a femeilor seropozitive din România

Deşi, din punct de vedere medical şi statistic, România a făcut progrese uriaşe în lupta împotriva virusului HIV, se simte încă pregnantă nevoia de informare şi educare în domeniu, atât la nivelul pacienţilor şi medicilor implicaţi în tratarea lor, cât şi la nivelul publicului larg.
  • Publicat:
SHE (Strong, HIV positive, Empowered women), program de sprijinire a femeilor seropozitive din România

Deşi, din punct de vedere medical şi statistic, România a făcut progrese uriaşe în lupta împotriva virusului HIV, se simte încă pregnantă nevoia de informare şi educare în domeniu, atât la nivelul pacienţilor şi medicilor implicaţi în tratarea lor, cât şi la nivelul publicului larg.

În România trăiesc peste 11.500 de persoane seropozitive, dintre care mai mult de 5.200 sunt femei. Aproximativ 50% dintre femeile seropozitive din România au vârsta cuprinsă între 20 şi 24 de ani, vârstă fertilă, la care foarte multe tinere se gândesc să devină mame pentru prima dată. “Avem o cohortă de tinere femei, cu an de naştere sfârşitul anilor ’80 – începutul anilor ’90 care îşi doresc să ducă o viaţă normală şi nu numai că îşi doresc, dar au posibilitatea să o facă. Speranţa de viaţă a acestora este în acest moment foarte apropiată de cea a omului care nu este infectat cu HIV”, a declarat prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase “Prof. Dr. Matei Balş”.

În acest context, Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, alături de Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA, Asociaţia Română Anti-SIDA şi compania Bristol-Myers Squibb au anunţat lansarea în România a proiectului SHE (Strong, HIV positive, Empowered women).

SHE este un program de educare, consiliere şi suport elaborat de femeile seropozitive din Europa şi medici cu sprijinul Bristol-Myers Squibb, misiunea programului fiind de “a susţine femeile seropozitive şi de a le stimula dorinţa de a-şi  îmbunătăţi calitatea vieţii, inclusiv să obţină tot ce este posibil din partea serviciilor sanitare”.

România a făcut paşi uriaşi în lupta împotriva virusului HIV

Potrivit prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, România a fost printre primele ţări din lume care a realizat dezideratul accesului universal la terapie pentru toţi pacienţii seropozitivi, oferind încă din 2002 tratament gratuit tuturor persoanelor infectate cu HIV. “Accesul la terapie este universal, cine are nevoie de terapia antiretrovirală o primeşte, dar nu o primeşte oricum, ci în urma unui chestionar de aderenţă. Întâi ne convingem că pacientul/a este motivat/ă să ia medicaţia, după care începe procedura de includere în tratament.”

Conform prof. dr. Streinu-Cercel, există trei tipuri de situaţii în care se face testarea pentru HIV: pentru punerea diagnosticului, la femeia însărcinată şi la cererea pacientului, prin intermediul DSP-urilor. În România se fac anual aproximativ 250.000 de testări, dintre care mai mult de 25% sunt efectuate la iniţiativa pacientului.

În acest moment, România are cea mai mare rată de supravieţuire la nivel european de la începutul fenomenului. Pe o hartă privind răspândirea virusului HIV-SIDA, ţara noastră se află astăzi în aria statelor cu prevalenţă şi incidenţă mică, alături de Cehia, Polonia, Ungaria şi Slovacia.

Eforturile care se fac în România se concentrează pe „gestionarea fenomenului HIV-SIDA atât din punctul de vedere al tratamentului, cât şi al prevenirii. În acest sens, capătă o importanţă vitală testarea femeilor gravide, discuţia cu cuplul, profilaxia care se adresează femeii în general, femeii însărcinate şi copilului după naştere”, a explicat dr. Mariana Mărdărescu, şef Secţia Imunodepresie copii, Coordonator al Compartimentului de Evaluare şi Monitorizare a Infecţiei HIV/SIDA în România – INBI „Matei Balş”.

Programul SHE – suport şi informare medicală

Programul SHE combină informaţiile medicale despre infecţia HIV/SIDA cu experienţele personale ale cadrelor medicale şi ale pacientelor, încercând să vină în întâmpinarea celor 5.206 femei infectate cu HIV, înregistrate, care trăiesc în România, femei care au nevoie de informaţii, servicii medicale şi sociale de calitate, oportunităţi egale pe piaţa muncii şi facilităţi de îngrijire pentru copii, dar şi de respect şi încredere în capacitatea lor de a face faţă bolii şi de a aduce o contribuţie în comunitate. Proiectul aduce împreună instituţii medicale, organizaţii nonguvernamentale şi femei seropozitive, în încercarea de a extinde resursele disponibile în momentul de faţă.

În cadrul proiectului SHE vor fi organizate, în perioada aprilie-mai 2013, 3 evenimente la care vor participa femeile seropozitive din oraşele Bucureşti, Constanţa, Iaşi, având ca obiectiv creşterea gradului de informare a acestora şi facilitarea formării unor grupuri de suport pentru pacientele infectate cu HIV/SIDA. De asemenea, vor fi susţinute traininguri locale dedicate informării cadrelor medicale implicate în diagnosticul, tratamentul şi monitorizarea pacientelor seropozitive.

Grupurile de suport pentru paciente sunt sprijinite de medicii şi psihologii Centrelor Regionale HIV/SIDA, iar invitarea participantelor se face prin intermediul asociaţiilor de pacienţi care apără drepturile persoanelor infectate şi afectate de HIV/SIDA din România. În cadrul celor trei centre SHE înfiinţate în Bucureşti, Constanţa şi Iaşi vor conlucra specialişti în domeniul HIV, persoane care se ocupă de grupurile de suport, ginecologi, specialişti în planificare familială şi fertilitate şi psihologi, cu scopul de a oferi asistenţă mai bună şi suport solid femeilor HIV pozitive.

Prin participarea la grupurile de suport organizate în cadrul Centrelor SHE, pacientele vor primi un ghid (“toolkit”), dezvoltat de persoane afectate de virusul imunodeficienţei umane. Acest toolkit reprezintă o resursă pentru femeile seropozitive care doresc să faciliteze şedinţe de suport dedicate altor femei şi fete cu HIV.

În concluzie, programul SHE oferă cele mai noi informaţii despre infecţia HIV la femei, precum: transmiterea materno-fetală a infecţiei HIV, sarcina, contracepţia (consiliere, interacţiuni cu medicaţia ARV), accesul la materiale informative (SHE toolkit) traduse în limba română, grupuri de suport pentru femeile seropozitive.

Pacientele cu HIV/SIDA care îşi doresc să devină mame

Încă din 1998, medicii din România recomandă testările pentru HIV-SIDA tuturor femeilor însărcinate, în primul şi în ultimul trimestru de sarcină. Este foarte important ca, în cazul în care rezultatul testului este pozitiv, viitoarea mamă să aplice metode de protejare a copilului. Graţie acestor analize, riscul de a da viaţă unui copil seropozitiv poate fi eliminat complet. Prima condiţie este ca tânăra mamă să se afle sub tratament antiretroviral. Terapia specifică anti-HIV reduce semnificativ riscul de infectare a fătului.

În România, rata de transmitere a infecţiei de la mamă la făt în timpul sarcinii a înregistrat o scădere substanţială, ajungând sub 5%, una dintre cele mai scăzute din Europa.

Statistici

·    În acest moment în România se află 11.581 persoane diagnosticate cu infecţie HIV/SIDA în viaţă.
·    7.869 beneficiau de tratament la 31 decembrie 2012 (dintr-un total de 9880 aflaţi în evidenţă activă).
·    În 2012, au fost depistate 465 de cazuri noi HIV şi 289 de cazuri noi de SIDA.
·    Din cazurile noi de HIV/SIDA notificate pe parcursul anului 2012, 213 au fost femei, iar 541 bărbaţi.
·    19 copii sub 14 ani au fost înregistraţi cu HIV/SIDA în 2012. În 18 din aceste cazuri, calea probabilă de transmitere a infecţiei a fost de la mamă la făt (maternofetală), în vreme ce, în celălalt caz, calea de transmitere rămâne necunoscută.
·    237 de cazuri noi de infecţie HIV/SIDA transmise prin utilizare de droguri au fost înregistrate pe parcursul anului 2012. Dintre acestea, 54 de pacienţi au fost femei, iar restul bărbaţi.
·    176 de persoane infectate cu HIV/SIDA prin utilizare de droguri au contractat şi virusul hepatitei C, iar 28 au fost  diagnosticaţi cu sifilis.
·    Dintre  pacienţii cu infecţie HIV/SIDA înregistraţi în perioada 1985-2012, 7941 sunt femei, iar 10382 sunt bărbaţi.
 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Elena Nistor
Elena Nistor este redactor colaborator al site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”, articolele sale fiind dedicate sănătăţii şi sexualităţii. Temele pe care le abordează Elena Nistor se bucură de mare succes în rândul celor care îşi doresc să afle informaţii utile în ceea ce priveşte ...
citește mai mult
Un vehicul... mai aparte: Pedal Pub
Un vehicul... mai aparte: Pedal Pub
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân
Recomandări: