Secţia de Endocrinologie pediatrică, Institutul Parhon s-a redeschis

Secţia de Endocrinologie pediatrică din cadrul Institutului Parhon din Bucureşti s-a redeschis şi are 40 de paturi.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Secţia de Endocrinologie pediatrică, Institutul Parhon s-a redeschis
Foto 123rf.com

Tulburările de creştere (statură mică, statură înaltă) la tulburările pubertare (pubertatea precoce, pubertate întârziată) ori patologii sensibile şi dificile ce necesită interdisciplinaritate de tipul tulburărilor de dezvoltare sexuală sunt doar câteva dintre patologiile endocrino pediatrice.

 

Secţia de endocrinologie pediatrică a fost reamenajată din fondurile proprii ale Institutului Parhon, investiţia fiind în valoare de 229.000 lei, conform informaţiilor date publicităţii de către Ministerul Sănătăţii. „Anul acesta, politicile de sănătate pun un accent deosebit pe programele destinate copiilor şi iată că reprezentanţii Institutului Parhon au înţeles acest lucru. Felicit iniţiativa noii echipe care conduce azi Institutul Parhon pentru că au înţeles că este o prioritate reconstrucţia secţiei de pediatrie. Astfel de iniţiative aştept de la managerii spitalelor din toată ţara, care au datoria să se preocupe de condiţiile oferite pacienţilor”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.

11 saloane moderne pentru copiii cu boli endocrine

În cadrul lucrărilor de reparaţii şi reamenajare au fost refăcute instalaţiile sanatiare, grupurile sanitare, au fost înlocuite saltelele, geamurile şi suprafeţele.
Cele 11 saloane au astazi un design nou, adecvat pentru micii pacienţi, informează Ministerul Sănătăţii pe site-ul oficial.
Cele  40 paturi din această secţie sunt  deservite de 5 medici, 15 cadre medii şi auxiliare, pe secţie se fac anual 3200 de internări în spitalizare de zi şi continuă.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”