Secretul fericirii este egoismul

Secretul fericirii constă în egoismul lipsit de sentimentul de vină, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani, publicat în Psychological Science, revista Asociaţiei pentru ştiinţe psihologice, informează mediafax.ro
  • Publicat:
  • Actualizat:
Secretul fericirii este egoismul

Secretul fericirii constă în egoismul lipsit de sentimentul de vină, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani, publicat în Psychological Science, revista Asociaţiei pentru ştiinţe psihologice, informează mediafax.ro

Deşi, încă de la o vârstă fragedă, oamenii sunt educaţi să fie drăguţi şi altruişti, se pare că ei sunt cel mai fericiţi când li se spune să-şi urmeze pur şi simplu scopurile.

Astfel, secretul fericirii constă într-un egoism lipsit de sentimentul de vină.

Cercetătorii de la University of Pennsylvania, autorii acestui studiu, au descoperit, însă, că cei care au ales în mod activ să fie egoişti sunt de obicei marcaţi şi de sentimentul de vină.

Potrivit cercetătorilor, acest lucru se întâmplă pentru că, în copilărie, oamenii sunt învăţaţi că „a împărţi înseamnă a arăta că-ţi pasă de ceilalţi”, iar dacă iau o decizie exclusiv pentru interesul propriu, se simt prost pentru că s-au pus pe primul loc.

Însă, cel mai adesea, oamenii au ca scopuri obţinerea unor lucruri care îi fac fericiţi.

În studiul cercetătorilor americani, aceştia au recrutat 216 persoane fără studii finalizate şi le-au oferit câte 3 dolari. Unora li s-a spus să doneze banii UNICEF, unora li s-a spus să păstreze această sumă şi unora li s-a spus că pot alege singuri ce să facă cu aceşti bani.

Voluntarii cărora li s-a spus să păstreze banii au fost semnificativ mai fericiţi decât ceilalţi.

„Cel mai adesea, ceea ce îşi doresc cu adevărat oamenii este să acţioneze în mod egoist. Dar nu o fac, pentru că ştiu că se vor simţi egoişti dacă o vor face”, spun autorii studiului.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”