S-au descoperit zeci de gene noi asociate cu cancerul

O treime dintre cazurile de cancer de sân, prostată şi ovare ar putea fi explicate prin prezenţa unor gene nou descoperite, susţin oamenii de ştiinţă britanici, care şi-au publicat studiul în revista Nature Genetics and Nature Communications.
  • Publicat:
S-au descoperit zeci de gene noi asociate cu cancerul

O treime dintre cazurile de cancer de sân, prostată şi ovare ar putea fi explicate prin prezenţa unor gene nou descoperite, susţin oamenii de ştiinţă britanici, care şi-au publicat studiul în revista Nature Genetics and Nature Communications.

200.000 de persoane au participat la acest studiu, desfăşurat în 160 de clinici şi centre de cercetare, iar descoperirile se pare că vor fi de folos în viitor pentru tratamente ţintite.

Se ştie că anumite modificări genetice ridică riscul de cancer asociat cu acestea, prin urmare unele persoane sunt mai susceptibile de a fi diagnosticate cu această maladie mai devreme sau mai târziu. Persoanele care au cele mai multe dintre aceste variaţii se pare că au riscul cel mai crescut, iar specialiştii i-ar putea îndruma către analize mai amănunţite din timp.

“În prezent, avem 76 de variante genetice asociate cu cancerul de sân“, a explicat coordonatorul studiului, Douglas Easton de la Britain’s University of Cambridge.

Pe lângă acestea, cercetătorii au mai descoperit alte 23 de gene noi asociate cu cancerul de prostată şi alte 3 gene pentru cancerul ovarian. Astfel, în total, la momentul de faţă se cunosc circa 78 de gene asociate riscului de cancer de prostată, dintre care 16 semnalează forme agresive de boală.

Datorită descoperirii noilor gene responsabile cu apariţia celor mai comune tipuri de cancer (mamar, ovarian şi de prostată), în viitor tratamentele ar putea fi particularizate în funcţie de pacient.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Diana Suciu
Diana Suciu este un jurnalist cu experienţă în realizarea de ştiri şi articole pentru on line, fiind unul dintre primii redactori ai site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”. De-a lungul timpului, Diana Suciu a scris sute de ştiri, articole şi interviuri atât pentru revista “Ce se întâmplă, ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân