Romania a ajuns destinatie pentru „turistii” care vor sa divorteze!

Am aflat ca imboboceste usor usor un altfel de turism, acela favorizat de taxele scazute pentru divort!
Autor: Diana Suciu
Romania a ajuns destinatie pentru „turistii” care vor sa divorteze!
Romania a ajuns destinatie pentru "turistii" care vor sa divorteze!

Turismul in Romania nu e treaba usoara. Incercam sa le atragem atentia strainilor cu Delta Dunarii si statiunile montane, cu manastirile din nordul Moldovei, cu castelele „dracesti” din Transilvania, cu o Capitala ce-si zicea candva Micul Paris. Insa am reusit sa marcam si in alte zone. Astfel, a inflorit turismul medical, caci multi straini sunt atrasi de preturile scazute pe care le practicam la tratamentele stomatologice. Iar astazi, am aflat ca imboboceste usor usor un altfel de turism, acela favorizat de taxele scazute pentru divort!

Italia, de exemplu, este o tara frumoasa, pe care cu siguranta putini locuitori ar parasi-o pentru a se stramuta cu totul in estul Europei. In ciuda crizei economice si a diferendelor la nivel politic, „cizma” se mentine pe pozitii, cetatenii ei traiesc decent sau chiar mai bine decat atat. Venetia, Milano, Roma, Florenta, iata doar cateva dintre orasele cu care se mandresc in toata lumea si care colcaie de turisti. Evident, toti vizitatorii apreciaza o seara frumoasa, la un pahar de vin specific, acompaniat de o portie delicioasa de paste! „Amore, amore…”, am spune noi, „Ah, divortul!”, ar spune ei!

Un divort poate dura si 6 ani

Ca in orice societate normala, cuplurile se fac si se desfac de cand e lumea si in Italia. Mai complicat e insa pentru cei casatoriti acolo si care, pentru a-si spune adio, trebuie sa astepte intre 3 si 6 ani! Cate se pot intampla in acest rastimp, numai Dumnezeu, judecatorii, consilierii maritali si, desigur, fostii soti mai stiu. Bani, nervi, si timp pierdut alaturi de o persoana pe care nu si-o mai doresc – asta inseamna demararea procedurilor pentru divort.

Statul incearca cu disperare sa-i impace, iar pentru ei sansele de a-si reface viata alaturi de altcineva devin tot mai mici. O femeie care la 34 de ani vrea sa divorteze, sa-si recapete libertatea si eventual sa-si gaseasca un alt posibil sot ar trebui sa astepte cel putin 3 ani pentru a fi declarata divortata! Adica pana la 37 de ani! Acesta este scenariul fericit. In cazul in care sotul ei nu este de acord cu divortul, aceeasi femeie este nevoita sa astepte cel putin 6 ani. Adica pana la 40 de ani! Ce sanse mai are sa-si gaseasca un barbat dispus sa-si intemeiezeo familie cu ea? Nu se stie…

Dar cum toate problemele au si o solutie, iata ca salvarea italienilor vine chiar din Romania! Pentru ca la noi divortul se rezolva in cateva ore, cu o suma modica pentru vest-europeni si cu cateva cerinte simplu de indeplinit, orasele din Transilvania au inceput a fi luate cu asalt de strainii dornici sa-si incheie cat mai repede socotelile cu fostul partener. Aradul este o astfel de destinatie, dar strainii au mai descoperit si alte destinatii uitate demult poate chiar si de romanii insisi: Lipova, Ineu…

Italia face, Romania desface

Intr-un reportaj realizat de cotidianul „Corriere della Sera” italienii sunt sfatuiti sa inchirieze pentru 3 luni o locuinta in Romania pentru ca apoi, in trei zile, obtin statutul de rezident. Cu statutul in buzunar, sa mearga apoi la un avocat unde, cu circa 1.500 de euro, divortul ia startul dupa doar o luna. Dupa alte 6 zile are loc prima audienta, la care se poate da sentinta de divort. In 30 de zile, primesc documentul scris. Divort low cost, dupa cum ii spun ei, caci in Italia, cheltuielile pot depasi simplu suma de 6 mii de euro.

Ce nu stiu strainii este ca noua lege a divortului face si mai simpla procedura. La un notar sau la ofiterul de stare civila, totul dureaza maximum 30 de zile, cu conditia ca cuplul in cauza sa nu aiba copii minori. Actele necesare sunt certificatele de nastere ale sotilor, documentele de identitate, certificatul de casatorie (original si copie legalizata) si o declaratie notariala privind ultima locuinta comuna. Lucru car ese poate intampla in Arad, Lipova sau Ineu, orase in care luna nu straluceste, probabil, la fel de romantic, ca in Venetia, Milano, Roma sau Florenta.

 

 

Recomandări:
România are probabil 1 milion de oameni cu boli rare încă nediagnosticați
România are probabil 1 milion de oameni cu boli rare încă nediagnosticați
Japonia a numit un ministru al Singurătății. Care este motivul?
Japonia a numit un ministru al Singurătății. Care este motivul?