Revelion acasă: 48% dintre români sărbătoresc Anul Nou acasă şi urmăresc programele TV

Aproape jumătate dintre români (48%) îşi vor petrece Revelionul acasă, cu familia, prietenii şi rudele, în timp ce doar 9% au ales să sărbătorească în oraş, potrivit unui studiu realizat de E.ON în opt ţări europene la sfârşitul anului 2016.
Autor: Paula Rotaru

Potrivit studiului E.ON, aproape jumătate dintre cetăţenii maghiari intervievaţi vor sărbători Revelionul la domiciliu, în timp ce 18% vor ieşi în oraş în noaptea dintre ani. Mai mult, 43% dintre cehi şi 40% dintre italieni vor rămâne acasă de Revelion. În schimb, aproape o treime dintre germani (27%) au spus că vor sta acasă de Revelion, iar 20% dintre ei au declarat că vor petrece în oraş.

Studiul relevă faptul că 33% dintre cehi şi 30% dintre români vor urmări programele de la televizor. La polul opus se situează italienii, doar 9% dintre aceştia vor sta în faţa micilor ecrane, în timp ce 14% din britanici şi germani vor prefera televizorul.

Conform studiului menţionat, 6% din populaţia Germaniei are planuri de vacanţă sau alte activităţi, acesta fiind cel mai ridicat procentaj din Europa. Doar 4% dintre respondenţii din România au afirmat că vor merge în vacanţă, în timp ce în cazul cehilor, ungurilor şi italienilor intervievaţi pe acest subiect ponderea este de 3%.

De remarcat este şi numărul ridicat al celor care au declarat că nu au nimic planificat pentru Revelion, în această situaţie fiind 30% din britanici, 23% dintre respondenţii turci, 18% dintre germani şi 11% dintre români.

Aceste rezultate fac parte din studiul „Trăind în Europa”, în cadrul căruia E.ON şi Kantar EMNID au chestionat aproximativ 8.000 de oameni din Germania, Marea Britanie, Italia, Republica Cehă, România, Suedia, Turcia şi Ungaria în luna decembrie 2016.

Cel mai nou articol Video: