Primul uter artificial din lume, testat cu succes la animale

Copiii născuţi prematur vor putea fi ţinuţi în viaţă, în viitor, cu ajutorul unui uter artificial pe care oamenii de ştiinţă plănuiesc să îl testeze în cazul oamenilor, după ce studiul în care au fost implicaţi miei nenăscuţi a fost un adevărat succes.
  • Publicat:
Primul uter artificial din lume, testat cu succes la animale

Copiii născuţi prematur vor putea fi ţinuţi în viaţă, în viitor, cu ajutorul unui uter artificial pe care oamenii de ştiinţă plănuiesc să îl testeze în cazul oamenilor, după ce studiul în care au fost implicaţi miei nenăscuţi a fost un adevărat succes. O pungă de plastic umplută cu lichid amniotic artificial a permis ca fetuşii de miel să se dezvolte până la o vârstă echivalentă cu cea de 23 de săptămâni în cazul bebeluşilor, scrie Gândul.

Copiii născuţi la 23 de săptămâni au 15% şanse de supravieţuire. Şansele cresc la 55% în cazul unei naşteri premature la 24 de săptămâni şi ajung până la 80% dacă bebeluşul stă 25 de săptămâni în uter.

Bebeluşii născuţi prematur sunt ţinuţi în incubatoare care le menţin temperatura corpului, însă noua invenţie este o replică a condiţiilor intrauterine, după cum explică chiar oamenii de ştiinţă din Philadelphia, cei care s-au ocupat de studiu şi de crearea acestui dispozitiv.

„Acest sistem este cu totul superior faţă de ceea ce poate oferi un spital în acest moment pentru un bebeluş născut prematur la 23 de săptămâni”, a explicat medicul Alan Flake, membru în echipa de cercetători.

Acesta susţine că micuţii veniţi pe lume atât de devreme au nevoie de o trecere uşoară de la viaţa intrauterină şi lumea exterioară. Acest sistem extrauterin care să susţină dezvoltarea şi maturizarea organelor pentru câteva săptămâni ar însemna o adevărată evoluţie în ceea ce priveşte îngrijirea şi salvarea copiilor născuţi prematur, scrie theverge.com.

În interiorul acestui dispozitiv, inima prematurului pompează singură sângele prin intermediul cordonului ombilicat conectat la o maşinărie care asigură schimbul de gaze, ţinând locul placentei mamei, în timp ce lichidul amniotic artificial îmbogăţit cu nutrienţi asigură dezvoltarea fătului, intrând şi ieşind din punga sterilă în care stă acesta din urmă. 

Nu se foloseşte nicio pompă mecanică, pentru că chiar şi presiunea artificială foarte mică ar putea supraîncărca fatal o inimă care nu este total dezvoltată. 

Cercetătorii consideră că noul lor sistem va fi gata pentru a fi testat pe oameni în 3-5 ani, însă nu s-a pus în discuţie folosirea lui şi în cazul feţilor aflaţi în stadii şi mai inferioare de dezvoltare, pentru că acest lucru ar putea afecta sarcina tradiţională.

În cadrul acestui studiu, şase miei născuţi prematur au fost folosiţi pentru testarea celei mai recente versiuni a dispozitivului.

Animalele au respirat şi au înghiţit normal, au deschis ochii, le-a crescut blana şi au dezvoltat nervi şi organe perfect funcţionale, după cum au declarat cercetătorii.

Mieii au stat în uterul artificial pentru aproximativ o lună. Unii dintre ei au fost eutanasiaţi pentru a li se analiza creierele, plămânii şi alte organe, în timp ce ceilalţi au fost lăsaţi să supravieţuiască şi au fost hrăniţi cu biberonul, dezvoltându-se perfect normal. Unul dintre ei a împlinit recent un an de viaţă.  

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân